SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Nichifor, patriarhul Constantinopolului

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfinților Marcelin și Petru

„Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedireea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce să văd. Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decît Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și prin credință grăiește și azi, deși a murit. Prin credință, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu mai vadă moartea, și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credință, luînd Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale; prin credință el a osîndit lumea și dreptății cele din credință s-a făcut moștenitor. Prin credință, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat de a ieșit la locul pe care era să-l ia spre moștenire și a ieșit neștiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pămîntul făgăduinței, ca într-un pămînt străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleași făgăduințe;

Căci aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu. Prin credință, și Sarra însăși a primit putere să zămislească fiu, deși trecuse de vîrsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, și acela ca și mort, s-au născut atîția urmași – mulți «ca stelele cerului și ca nisipul cel fără de număr de pe țărmul mării». Toți aceștia au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzîndu-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pămînt ei sînt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.” Epistola către Evrei, (Constantin GHERASIM)