Comunicarea dintre elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și liceu, pe de o parte și părinți, pe de altă parte are toate șansele să se îmbunătățească cu ajutorul organizației „Caritas”. Și asta pentru că asociația caritabilă a fost de acord să finanțeze cu 2000 de dolari proiectul „Să ne ascultăm și să ne înțelegem” gîndfit de către profesoara Lucica Dandu, consilier școlar la Colegiul „Vrănceanu” și inspector școlar pe probleme de învățămînt special. „Pe adresa «Caritas-ului» au fost trimise șase proiecte, de către noi, Liceul Economic , Liceul de Artă și alte trei licee din țară. Concret, proiectul este programat să se deruleze pe o perioadă de doi ani și va cuprinde amenajarea unui centru de comunicare rapidă între părinți și școală, dar și activități comune”, a explixcat profesoara Lucica Dandu. Bugetul al proiectului a fost estimat la circa 100 de milioane de lei, ceea ce face ca finanțarea „Caritas” și celel zece milioane de lei, cît numără sursele propriii ale școlaii acoperă doar două trei din costurile totale. Profesoara Dandu spune că restul de bani vor veni din diferite sponsorizări. (Eduard CUCU)
„Caritas” ajută la îmbunătățirea comunicării la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.