În rîndul elevilor de liceu s-a desfășurat o amplă campanie de testare a tinerilor în privința fumatului. Aceasta s-a intitulat „O Europă fără tutun”, iar tinerii au trebuit să spună dacă sînt fumători, cîte țigări fumează zilnic, de cînd și de unde provin banii pentru cumpărarea tutunului. Pentru testare au fost aleși elevi de clasa a noua și a zecea de la Grupul Școlar „N.V. Karpen” și Liceul Catolic „Sfîntul Iosif”, dar și de clasa a șaptea și a opta din mediul rural. De la țară au fost testați elevii din Letea Veche. Campania a durat o săptămînă, iar după centralizarea datelor la Cluj se vor ști ce preferințe au tinerii din liceele băcăuane. Rămîne însă de văzut dacă această campanie se va opri aici, la stadiul informativ, sau tinerii testați vor beneficia de vreun program special care să îi convingă să nu mai pună țigara în gură. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Teste antifumat printre elevi
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.