O investigație a Ziarului de Bacău prezintă povestea unui proiect frumos, ce se desfășoară timp de 2 luni în Parcul Catedralei din Bacău, dar ale cărui dedesubturi, ce ascund sume importante de bani, contracte dubioase, lipsă de transparență și chiar minciuni, umbresc eforturile mai multor oameni. De asemenea, apar suspiciuni vizavi de modul în care conducerea Primăriei Bacău le prezintă consilierilor locali proiectele de hotărâre.
Organizarea Festivalului Music Box, ce are loc pe parcursul a două luni în Parcul Catedralei, ridică serioase semne de întrebare. Evenimentul, prezentat de conducerea Primăriei Bacău ca fiind organizat de Colegiul Național de Artă „George Apostu” alături de municipalitate, este, de fapt, organizat de un ONG condus de un membru USR Bacău. Conducerea Colegiului de Artă recunoaște că nu are nicio legătură cu organizarea manifestării și cu cei circa 270.000 de lei derulați pentru realizarea Music Box.
Festivalul „Music Box” a fost prezentat public drept un eveniment organizat de Colegiul Național de Artă George Apostu din Bacău, împreună cu Primăria Bacău. Încă de la început au existat probleme. Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a supus atenției Consiliului Local proiectul de asociere dintre municipalitate și Colegiul de Artă în 31 martie 2022. Inițiativa a fost aprobată, după ce s-a insistat că ar fi vorba despre un eveniment organizat de un „prestigios colegiu băcăuan”. S-a aprobat și contractul dintre Colegiu și Primărie, în care se prevedea că liceul va aloca banii necesari și va organiza festivalul. Hotărârea dată atunci este disponibilă AICI.
Directoarea Colegiului de Artă Bacău: „Nu am dormit două nopți! Nu semnasem nimic…”
Au urmat două modificări ale proiectului, pe 17 și 27 mai. Motivul: scandalul iscat de conducerea Colegiului de Artă, după cum ne-a dezvăluit chiar directoarea, Dana Bîrzu. „Am făcut urât după prima hotărâre, pentru că pica toată organizarea și răspunderea materială asupra noastră și nu a fost vorba nicio secundă de așa ceva. Nu pot să îmi asum. Nu vreau să derulez niciun fel de bani prin liceu. Noi nu suntem nici pe departe organizatorii. Eu am spus de la început că nu intru în niciun parteneriat decât atunci când nu am niciun fel de obligații materiale și în momentul în care prin colegiu nu se vor derula sume de bani. Strict artistic, atât! Am vrut să promovez copiii mei și am solicitat să fie pusă la dispoziție gratuit scena. Nimic altceva!”, a relatat Dana Bîrzu, directoarea CNA „George Apostu”, pentru Ziarul de Bacău.
Directoarea a povestit cum s-a ajuns la organizarea evenimentului. „La mine a venit Music Box, un anume Sebastian Maftei. A fost prima oară când l-am întâlnit. Mi-a spus că se va ocupa, că va avea sponsorizări și dacă nu vreau să intru în parteneriat cu el. Eu i-am spus că nu vreau implicare financiară, că nu mă interesează. Că mereu sunt niște dedesubturi și eu nu vreau să am de-a face cu așa ceva. Supărarea mea a fost când am văzut hotărârea de Consiliu Local, am luat foc. Mi s-au înmuiat picioarele, eu ca organizator principal!? Nu știu cum a apărut contractul ăla. Eu am un parteneriat cu Music Box și atât. Am fost de acord că promovam copiii. Am semnat parteneriatul și de acolo până la contractul ăla și sumele alea… Nu am dormit două nopți. Eu nu semnasem nimic și nu știam despre ce e vorba”, ne-a mai povestit directoarea Bîrzu.
Bâlbele evazive ale primarului Viziteu despre circuitul banilor
Au urmat astfel cele două modificări ale proiectului, disponibile AICI și AICI. În cea definitivă, de pe 27 mai 2022, Colegiul de Artă rămâne organizator, însă fără răspundere materială. Primăria se obligă să asigure 50.000 de lei, adică serviciile scenotehnice și se menționează că bugetul evenimentului este de 230.000 de lei, însă în document nu se face nicio referire la cine aduce banii, cine îi gestionează, cine plătește artiștii și obține avizele etc.
Întrebat în ședința de Consiliu Local, primarul Stanciu-Viziteu a evitat să răspundă la întrebările viceprimarului Cristian Ghingheș despre cine gestionează banii, de unde vin sponsorizările și cine le primește. Primarul a susținut că banii vor fi asigurați din sponsorizări primite de Primărie și Colegiul de Artă, după care și-a schimbat imediat afirmația și, în plus, nu a făcut nicio referire referire la adevăratul organizator. „Ambele părți vor primi (sponsorizări, n.r.)”, a afirmat primarul, după care a revenit: „Colegiul va primi sponsorizarea. Nu știm cine vor fi sponsorii. Le pot contracta direct sau le pot oferi direct școlii”, a completat Viziteu.
Întreaga conversație din Consiliul Local Bacău pe marginea organizării evenimentului este disponibilă în înregistrarea de pe pagina municipalității, din data de 27.05, la minutul 2:46:15
Cine organizează de fapt evenimentul din Parcul Catedralei și de unde provin banii
De fapt, nu există sponsorizări destinate acestui eveniment sau posibili sponsori căutați în mod special pentru Music Box, așa cum a lăsat să se înțeleagă conducerea Primăriei Bacău. Iar organizatorul efectiv nu este Colegiul de Artă. Explicațiile ne-au fost oferite pe larg, într-un scurt interviu, chiar de Sebastian Maftei, fondator al Asociației Smart Cluster din Bacău și membru al USR Bacău, numit recent în CA al SSPM Bacău.
Reporter: Cine organizează, de fapt, Music Box?
Sebastian Maftei, Asociația Smart Cluster din Bacău: „ONG-ul la care sunt membru fondator se ocupă (de organizarea festivalului, n.r.). Nu mă ocup eu, dar știu tot ce se întâmplă acolo.
Reporter: În Consiliul Local a fost aprobată o asociere între Colegiul de Artă și Primărie, pentru organizarea festivalului. Dar nu apare nicăieri ONG-ul pe care îl conduceți?
Sebastian Maftei: Păi noi avem un protocol de colaborare cu Colegiul de Artă.
Reporter: Și asta înseamnă că, totuși, organizator e Colegiul de Artă?
Sebastian Maftei: Nu. În protocolul încheiat, liceul aduce elevii să cânte, iar noi venim cu partea financiară pentru artiștii consacrați și cu organizarea pentru că, nah, noi am contractat artiștii, noi ne ocupăm de ei cu cazarea și restul.
Reporter: Păi aici e partea neclară. Dacă voi sunteți organizatori, atunci ce mai e Colegiul de Artă, care apare în contractul cu Primăria? A fost nevoie de o serie de avize și autorizații pentru eveniment de la Primărie. Cine le-a obținut? ONG-ul sau Colegiul de Artă, ca organizator?
Sebastian Maftei: Păi au la Primărie o comisie care se întrunește și dă un aviz. Nu știu exact… Colegiul… Nu știu exact, că nu eu mă ocup. Nu știu detaliile astea.
Reporter: Se face referire în proiect la o sumă de 270.000 de lei pentru organizarea evenimentului, din care 220.000 provin din sponsorizări.
Sebastian Maftei: În primul proiect supus în Consiliul Local erau defalcate cheltuielile. Cheltuielile cu artiștii erau pe la 170.000 de lei, în genul ăsta. Vreo 3.000 de lei pentru publicitate, mash-uri și ce mai era și 50.000 de lei care erau pentru scenă. […] Noi am venit cu 1 miliard și ceva (lei vechi – n.n) din fonduri proprii pentru care nu așteptăm nimic înapoi. Nu am tăiat niciun bilet.
Reporter: De unde provin banii și cum de ați decis să faceți un eveniment ca acesta? Așa, fără niciun profit…
Sebastian Maftei: Asociația noastră se ocupă cu cursuri de informatică. Noi avem 3 sponsori principali și fondurile respective merg pentru așa ceva. Eu am discutat și cu ceilalți membri să facem festivalul și au fost de-acord. S-au acumulat niște fonduri în sensul în care noi nu am mai putut face niște cursuri. Am avut echipă de robotică care s-au calificat la concursul internațional de robotică anul trecut, dar nu am mai avut cheltuielile pe care le aveam în mod normal, din cauza pandemiei, cu cursurile. Au rămas banii și ne-am gândit să facem ceva să scoatem Bacăul din gri-ul ăsta.
Reporter: De ce nu ați făcut direct o asociere cu Primăria pentru eveniment și ați făcut ceva netransparent, prin intermediul Colegiului de Artă?
Sebastian Maftei: Pentru că noi am vrut să facem chestia asta și am vorbit cu ei (Colegiul de Artă, n.r) pentru că vin copii, să le dăm posibilitatea să se afirme. E cumva invers, dar noi nu suntem organizație de utilitate publică. Din câte am înțeles, juridic nu se poate face o asociere cu… cred că la Primărie suflă și în iaurt când sunt chestii juridice. Nu am folosit Colegiul de Artă.
Atașăm mai jos și contractul de asociere între Colegiul de Artă din Bacău și Asociația Smart Cluster, pus la dispoziția noastră de conducerea liceului, în care se poate vedea clar că organizator al Music Box este ONG-ul din Bacău și nu instituția de învățământ, așa cum au lăsat să se înțeleagă cei din executivul Primăriei.
Protocol Colaborare Colegiu… by Ziarul de Bacau
Consilierii locali băcăuani: „Am fost mințiți”
Am cules câteva reacții de la consilierii locali care au votat proiectul de asociere cu Colegiul de Artă pentru desfășurarea evenimentului și care nu au avut habar că instituția de învățământ nu este organizator.
„Eu așa știam, că Liceul de Artă organizează. Noi asta am avut la mapă, asta am votat, de bună credință. Cred că ar trebui să cerem lămuriri în plenul ședinței care urmează. Dacă planează astfel de suspiciuni, trebuie aduse la cunoștință și dacă cineva a greșit să plătească, evident”, a declarat Gabriel Lupu, consilier PNL.
„Eu atâta știu, ce mi s-a prezentat. Era cu liceul de artă…Nu știu, eu am votat ca principiu pentru promovarea tinerilor din Bacău. O să pun niște întrebări celor care ne-au prezentat proiectul și inițiatorului”, a spus și Gheorghe Huluță, consilier Pro România.
„Încă de atunci ceva nu se lega, primarul și aparatul de specialitate nefiind în stare să îmi spună de unde vin banii din sponsorizări, cine îi gestionează și cine coordonează proiectul. Colegiul de Artă nu a avut niciun reprezentant la dezbaterile de la cele trei ședințe. Tocmai de aceea nu am votat proiectul. Acum este clar că am fost mințiți și că acest Music Box este o schemă care va trebui cercetată foarte atent. Vorbim, totuși, de un proiect public care valorează circa 50.000 de euro și în spatele căruia există, iată, tot felul de secrete și surprize”, a declarat viceprimarul Cristian Ghingheș.
Proiectul MUSIC BOX se desfășoară în fiecare weekend în Parcul Catedralei, în zilele de vineri și sâmbătă, pe parcursul lunilor iunie și iulie. Chiar și așa, directoarea Colegiului de Artă Bacău susține că nici până la această oră nu a semnat niciun contract cu Primăria Bacău. „E pe biroul meu. Nu am semnat încă nimic”, a conchis Dana Bârzu, directoarea CNA „George Apostu” Bacău.
sebi a zis
USR=Uniunea Smenuiti Romania
de ei ca ei, da de aia care i-au votat ce sa zici…
hashtagu a zis
Ce sa zici ?…ca-s un pic mai destepti ca tine. Cum suna ?
IONUT a zis
De unde un ONG care declara activitate „fara profit” ..are un profit pe anul 2021 de ATENTIE !!!! 355.908 RON !! wow .. si 0 ( ZERO ) angajati.. vorba lui Celentano si a lui Firicel… ” bai esti prost? ..bai esti nebun?! ”
datele provin de pe net : https://www.totalfirme.ro/asociatia-smart-cluster-afj-40191945
Reper a zis
ceata lui viziteu produce nu se incurca
Valentin a zis
Unii se simt bine cu griul sovietic din Bacău.
Votantul a zis
Așteptam cu interes răspunsul de la DNA. Sa speram ca e „cu vinovatie”
Ion a zis
Ce ușor e sa împroști cu noroi in cei ce fac ceva pentru comunitate ?
Presa libera, care se vrea a fi in slujba cetățeanului, a informat in vreun fel ca se întâmplă ceva in cetate ? Ca e gratis, ca e altfel de muzica ?
Ați scris despre asta cumva ? Nu am citit, si au venit artiști importanți…
Mad Alina a zis
El și Anca Sigartău! Niște nenorociți îmbuibați care se dau mari. Cum adică „gratis”? Cum adică „altceva”? De ce ai supune comunitatea extraordinarei noastre urbe unui potop de spectacole în aer liber cu niște artiști obscuri (Baniciu, Vintilă, Zoea Alecu sau ceva trupișoare de teatru din alte țări cum fu acum ceva ani)?
Sigur e oculta la mijloc! N-avem nevoie! Nouă ne ajung micii și formația Azur.
Shoby a zis
De fapt ce acuză articolul din #ZiarulDeBacău? că un userist de rând pune bani din buzunarul propriu ca să aducă artiști de marcă și din genuri care nu se includ în curentului manelistic dominant inclusiv în trend-ul YouTube pe România și susține financiar și tehnic singurul club activ de robotică din municipiu?
Au mai fost și alți privați care au făcut anul acesta gesturi de mecenat pentru copiii merituoși laureați ai olimpiadelor naționale care au scăpat de critică pentru că nu erau afiliați vreunui partid, deci fără să prezinte pericol politick, altfel, vai mama lor, erau in câtarea puștii publiciștilor înregimentați.
Chiar nu înțeleg înverșunarea împotriva unor acțiuni benefice comunității locale făcută cu bani privați și cu contribuția minimală a autorităților locale
Imagine…că sunt și idealiști care sprijină tinerele personalități cu potențial de a schimba în bine comunitatea locală 😇