Un băcăuan se războiește de un deceniu cu Casa de Pensii

Redacția Ziarul de Bacău

• bătrînul acuză Casa Județeană a Pensiilor (CJP) că nu-i plătește indemnizația la care ar avea dreptul • în replică, conducerea instituției afirmă că pensia respectivă este absolut legală

Un pensionar din municipiul Bacău se află-n conflict de mai mult de zece ani cu Casa Județeană de Pensii din cauza unei decizii de pensionare. Ajuns la disperare, omul a ajuns să spună că vrea să arunce clădirea în aer.

Nicolae Muraru, de 68 de ani, a lucrat o viață ca dispecer în cadrul CFR. După Revoluție, aflînd de apariția unei legi prin care se puteau pensiona toate persoanele trecute de 50 de ani, omul a decis că e timpul să-și încheie socotelile cu serviciul. „În urma unei discuții cu Regionala Iași, de care aparțineam cu locul de muncă, mi-am depus la CJP actele necesare pentru pensie. Spre surpriza mea însă, instituția mi le-a respins, pe motiv că n-aș fi îndeplinit condițiile legale. Nu m-am descurajat. Am mai insistat de cîteva ori cu dosarul, după care, într-o bună zi, l-am lăsat pur și simplu acolo, cu tot cu cartea de muncă, să facă borș cu el. Iar eu a trebuit, firește, să revin la lucru”, ne-a povestit bătrînul. Astfel s-au scurs vreo patru ani din viața lui Nicolae Muraru, timp în care a mai solicitat rezolvarea problemei sale, dar i s-a răspuns doar că, mai nou, nu i se mai găseau nici actele. „Prin 1994, am avut o nouă discuție la Regionala Iași despre pensionare. Deoarece nu mai aveam carnetul de muncă, șefii mi-au recomandat să-l dau pierdut în Monitorul Oficial pentru a-l anula și a-mi putea face un alt dosar. Cu noile documente m-am prezentat iar la Casa de Pensii, ai cărei angajați «și-au amintit» brusc că mai exista un rînd de acte depuse la ei. Mai mult, mi-au spus că aveam deja o decizie de pensionare, încă din 1990, de care eu nu știusem nimic pînă atunci. Așa că pensia mi-a fost acordată pe baza vechii decizii, la care au modificat doar vechimea, nu și modul de calcul al sumei de plată”, a continuat Nicolae Muraru.

Potrivit spuselor sale, timp de zece ani, cît au trecut de cînd primește pensie, nu s-a mai schimbat nimic în legătură cu suma, în ciuda scrisorilor nenumărate pe care bătrînul le-a trimis instituției băcăuane. „Am trimis chiar și două memorii la Președinție în care mi-am prezentat situația, unul prin 1998, și unul anul ăsta, și tot nu s-a schimbat nimic, de parcă ar da bani din buzunarele lor. Din disperare, îmi vine să pun pe cineva să arunce în aer clădirea aia, să se facă o dată dreptate”, a mai adăugat pensionarul revoltat.

Întrebată despre problema lui Nicolae Muraru, directoarea CJP, Mariana Dumitriu, afirmă că indemnizația bătrînului se află în parametrii legali. „Dosarul depus în 1990 n-a fost niciodată respins, ci a fost imediat acordată decizia de pensionare. Nu am primit însă confirmarea desfacerii contractului de muncă de către angajator, astfel că decizia respectivă a fost suspendată temporar, nu și anulată. În 1994, cînd omul a ieșit totuși la pensie, n-am făcut decît să reactivăm vechea decizie, la care-am adăugat cei patru ani de vechime acumulată. Pentru noi, Nicolae Muraru este pensionar din 1990. Probabil, însă, că nu i-a convenit pensia și a vrut să mai rămînă în activitate, crezînd că dosarul său va fi pur și simplu uitat”, ne-a declarat Mariana Dumitriu. Reprezentanta CJP a recunoscut totuși că bătrînul ar fi cîștigat circa 10% în plus la pensie dacă decizia de pensionare ar fi fost datată 1994, și că CJP nu are la îndemînă dovada cum că titularul și-ar fi ridicat în 1990 carnetul de muncă de la Oficiul de Pensii, a cărui șefă era la acea vreme. (Alin LEANCĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.