PERSONALITĂȚI BĂCĂUANE Tenorul din Burdusaci

– Doamne, frumoasă voce mai are părintele! își ziceau sătenii din Burdusaci, ascultîndu-și preotul în biserică.

– Da, și presbitera Catrina are voce cum nu s-a mai auzit prin părțile noastre vreodată!

În zilele călduroase de vară, pe înserat, în cerdacul casei, preotul Petre Spiridon și presbitera Catrina interpretau vechi melodii românești. Se opreau sătenii întorși de la munca cîmpului, ascultîndu-i vrăjiți. Dar cel care nu se deslipea de ei era Nicolae, nepotul lor. Nici nu bănuiau că el, într-o zi, va cuceri lumea cu minunata sa voce… Nicolae se născuse la 6 martie 1880, ca fiul lui Niculache și al Mariei Brăescu. Bunicul dinspre tată deținuse funcția de postelnic. Rămîne orfan pe la 8 ani, pe cînd era elev la școala din sat. Fratele său, Dumitru, îl ajută să urmeze cursul inferior la Bîrlad, ca apoi, cursul superior să-l facă la Piatra Neamț, pe care-l absolvă în 1901. Liceul avea să-i fie prima sa scenă. Cînd cînta el, nu se mai făceau ore! Avea o voce de aur.

Dar, cînd toată lumea se aștepta să se înscrie la Conservator, Nicu intră la… Facultatea de Drept! De ce? Cu siguranță era o carieră mai bănoasă. Absolvă în 1903, „Dreptul”, însă simte chemarea muzicii. Nici nu se putea altfel.

În 1904, se înscrie la Conservatorul de Muzică și Declamație din București. Are șansa să fie repartizat la „clasa de cînt și operă”, a marelui dascăl Dimitrie Popovici Bayreuth, bariton celebru la aceea vreme. În 1909, susține examenul de absolvire. Pe atunci, acesta se făcea cu public. Cum a fost? „Tribuna muzicală” consemna acest eveniment: „N.Brăescu, tenor liric, plin de dramatism și un temperament muzical pe deplin dezvoltat”. Clotilda Averescu, soția generalului, ea însăși pianistă și cîntăreață, asistînd la examen din partea Ministerului Instrucțiunii Publice, îi remarcă calitățile vocale.

Îi propune un turneu în țară. Evoluează în mai multe orașe, printre care Bîrlad și Piatra Neamț. Reporterul de la „Tribuna muzicală” scrie entuziasmat: „Am avut ocazia să apreciez vocea insinuantă și de bună calitate a d-lui N.Brăescu, un tenor care promite mult pentru viitor”. Succesele din țară nu-l mulțumesc. Dorește să se perfecționeze. Școala italiană era singura modalitate. Trebuiau bani. De unde? La începutul anului 1910, prietenii săi, George Niculescu – Basu, Gheorghe Folescu îl includ pe Brăescu în cîteva recitaluri. O parte din fondurile obținute, urmau să-i fie date pentru plecarea în Italia.

La 1 februarie 1910, la „Ateneul Român” are loc primul concert. Joi, 4 februarie, urmează cel de-al doilea intitulat „Concertul tenorului Nicolae Brăescu”. A fost un succes? Să vedem ce spun ziarele. „Adevărul” scrie: „Lume multă. Domnul Brăescu posedă toate calitățile cerute ca să ajungă un bun artist și îi dorim mult succes la studiile în străinătate…” A trecut iarna, primăvara, și iată-l în vara lui 1910 la Milano. Aici se pune imediat pe treabă. Ia lecții intense de canto. Pentru a face față cheltuielilor, concurează și cîștigă ca prim-solist al corului Domului din Milano. Ba, chiar participă și la un turneu organizat în peninsula italiană. Oriunde însă se află, se gîndește acasă, la Burdusaci! Brăescu devine un nume în muzică. O companie din Anglia îl cere. E gata de plecare, cînd… îi sosește din țară numirea în magistratură! Ce va alege: fracul de cîntăreț, sau roba de magistrat? Pe atunci, viața unui cîntăreț de operă nu era nici ușoară, nici sigură. Așa că… în 1918 este judecător la Piatra Neamț. Un an mai tîrziu se însoară cu Georgeta Pruncu, o pianistă distinsă. Va funcționa pînă la pensionarea din 1942. Va mai cînta? Da, da, dar numai în particular.

Totuși, deși a avut o scurtă carieră muzicală, Nicolae Brăescu rămîne așa cum scria C.D.Zeletin „un nume legat de începuturile creației românești de operă”. Numele său se adaugă celor 11 personalități, dintre care unele cu rezonanță internațională, care s-au născut în minuscula, dar prestigioasa așezare Burdusaci (un adevărat record național).

Va părăsi scena vieții la 23 februarie 1960. (Eugen ȘENDREA)