Lucrătorii Serviciului Ordine publică din IJP au efectuat o importantă acțiune în tot județul, ce a avut drept scop stoparea furturilor de produse agricole, din societăți comerciale și prevenirea faptelor comise prin violență. Cu acest prilej, polițiștii au constatat două infracțiuni și au aplicat 164 de amenzi, în valoare totală de 245 milioane de lei. Printre cei care au căzut în plasa polițiștilor se numără Florin Marina, de 18 ani, din Răcăciuni, care a fost amendat cu 20 de milioane de lei pentru lovire, Gheorghe Flueraru, de 23 de ani, din Răchitoasa, care s-a ales cu un dosar penal pentru că agita un pumnal într-un bar din Stănișești, și Ionuț Axinte și Iulia Gherasim, care sînt și ei cercetați penal pentru că au furat un celular. (Dan MUNTEAN)
Polițiștii de la Ordine publică au răscolit județul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.