~6 min lectură 0 comentarii

„Intervenții” la RAR sau la Permise Auto și polițe RCA fictive. O băcăuancă a fost condamnată pentru escrocherii pe bandă rulantă

Gabi MIHAI

Cinci ani și șase luni de închisoare în regim de detenție este pedeapsa primită de o femeie din Bacău găsită vinovată de trafic de influență.

foto – gândul.ro

Irina B. a fost trimisă în judecată după ce a cerut și primit bani de la mai multe persoane cărora le-a promis că le ajută cu diverse probleme pe care le aveau la RAR sau la serviciul de înmatriculări și permise auto, conform Ziare.com

Irina B., agent de vânzări care se ocupa printre altele și cu asigurările auto, a reușit să inducă în eroare mai multe persoane care au apelat la femeie ”întâmplător” în încercarea de a-și rezolva problemele legate de înmatriculări auto, obținerea permisului de conducere sau omologarea autovehiculelor aduse din străinătate.

Oamenii care aveau ceva de rezolvat rapid sau cu fentarea legii apelau la Irina B. prin intermediul cunoștințelor. Femeia era cunoscută cu relații la RAR sau la înmatriculări și permise auto în mai multe județe inclusiv în București. Clienții ei erau de regulă cetățeni care își aduceau de afară mașini cu probleme tehnice și care nu reușeau să obțină actele pe cale legală de la registrul auto. Pentru ca treaba să meargă ”unsă”, proprietarii autoturismelor îi plăteau femeii între 200 și 600 de euro.

Pe lângă acești clienți în plasa Irinei au căzut și alți șoferi de bună credință care i-au dat bani pentru plata asigurării obligatorii, primind în schimb un document ”nașpa” care nu se regăsea și în baza de date a asigurătorilor. Unul dintre șoferi a descoperit escrocheria în momentul în care a fost implicat într-un accident rutier și chiar a avut nevoie să folosească polița de asigurare. Așa a aflat că plătise banii degeaba, în realitate mașina sa nefiind asigurată.

Irina B. a fost reclamată la poliție, iar în urma unor percheziții polițiștii au descoperit probe concludente la domiciliul ei.

Faptele de care este acuzată:

1. În intervalul 13-17.07.2018, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul R.A.R. Bucureşti, i-a solicitat numitului … suma de 1.000 lei, în vederea efectuării de către angajaţi ai instituţiei sus-menţionate de operaţiuni de omologare/autentificare a unei autoutilitare marca Iveco. În acelaşi interval, numitul … i-a înmânat numitei B. Irina suma de 700 lei, urmând ca diferenţa să o achite după omologarea autoutilitarei.

2. În cursul lunii septembrie 2018, anterior datei de 29.09.2018, i-a solicitat numitului … şi a primit de la acesta o sumă de cel puțin 300 de euro, pretinzând că are influență asupra funcționarilor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Bacău, responsabili cu organizarea examenelor pentru obținerea permisului de conducere, pentru a interveni în favoarea numitului .. în vederea obținerii de către acesta a permisului de conducere cu încălcarea dispoziţiilor legale şi dând asigurări că această situaţie va fi rezolvată.

3. În cursul lunii august 2018, pretinzând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Registrului Auto, i-a solicitat numitei … şi a primit de la aceasta suma de 1.800 lei, necesară omologării, fără o programare prealabilă, a unui autoturism marca VW Passat, cumpărat din Marea Britanie, dând asigurări că această situaţie va fi rezolvată. În cadrul sumei de 1.800 lei, pe lângă costurile aferente operațiunii de omologare a autoturismului era inclusă și suma destinată respectivilor funcționari, cuantumul exact al acesteia nefiind determinat.

4. În cursul lunii august 2018, pretinzând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Registrului Auto, i-a solicitat numitei … şi a primit de la aceasta suma de 2.200-2.300 lei, necesară omologării, fără o programare prealabilă, a unui autovehicul cumpărat din Marea Britanie, dând asigurări că această situaţie va fi rezolvată. În cadrul sumei de 2.200-2.300 lei, pe lângă costurile aferente operațiunii de omologare a autoturismului, era inclusă și suma destinată respectivilor funcționari, cuantumul exact al acesteia nefiind determinat.

5. În cursul lunii august 2018, pretinzând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Registrului Auto, i-a solicitat numitului … suma de 600 euro, necesară omologării, fără o programare prealabilă, a unui autovehicul marca VW Transporter, primind de la acesta suma de 500 euro şi dând asigurări că această situaţie va fi rezolvată.

6. Anterior datei de 23.09.2018, a întocmit o poliță R.C.A., privind autoturismul marca Hyundai iX3, aparținând numitei …, pe care nu a implementat-o în baza de date a asigurătorului, inducând-o în eroare pe numita …, care a avut reprezentarea că poliţa de asigurare este valabilă. La data de 23.09.2018, sus-numita, aflată la volanul autoturismului menționat anterior, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube material. Neimplementarea poliței de asigurare a fost descoperită la data de 24.09.2018, cu întocmirii dosarului de daună. Cu această ocazie, s-a constatat că polița R.C.A. în cauză nu figura în baza de date a societății de asigurări

7. În cursul lunii august 2018, pretinzând că are influență asupra unor funcționari din cadrul Registrului Auto, i-a solicitat numitului … şi a primit de la acesta o sumă de cel puţin 300 euro, necesară omologării, fără o programare prealabilă, a unui autovehicul marca VW, dând asigurări că această situaţie va fi rezolvată. În cadrul acestei sume, pe lângă costurile aferente operațiunii de omologare a autoturismului, era inclusă și suma destinată respectivilor funcționari, cuantumul exact al acesteia nefiind determinat.

De asemenea, ulterior omologării și înmatriculării acestui autovehicul, la sfârșitul lunii septembrie 2018, inculpata a emis polița R.C.A. pentru perioada 29.09.2018-28.09.2019, pe care nu a implementat-o în baza de date a asigurătorului, inducând în eroare pe numitul …, care a avut reprezentarea că poliţa de asigurare este valabilă. Caracterul nevalabil al poliței de asigurare a fost descoperit, în mod întâmplător, de către numitul … la data de 11.03.2019, cu ocazia efectuării unei verificări pe aplicația CEDAM-ASF, unde a constatat că pentru autovehiculul susmenționat nu a fost emisă o poliță R.C.A. valabilă.

Sentința Tribunalului Bacău, din 17 februarie 2023, prin care Irina B. a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare nu este definitivă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.