Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a verificat azi modul în care noul constructor, Conextrust, își îndeplinește obligațiile contractuale pe tronsonul de drum cu o lungime de 58 km, cuprins între limita județului Vrancea – Podu Turcului – Izvoru Berheciului. Lucrarea vizează Lotul 2 – DJ 241, parte a Axei rutiere Strategice 3: Neamţ- Bacău. Contractul cu fostul constructor a fost reziliat, din cauza nerespectării termenelor.
„Noul constructor a mobilizat exemplar echipele din teren iar lucrările avansează în mod vizibil. După emiterea ordinului de începere au fost montate borduri pentru încadrarea părții carosabile și s-au efectuat lucrări la refacerea sistemului rutier prin frezare și completare cu piatră spartă”, a declarat președintele Ivancea.
De asemenea, au fost plasate 9 podețe transversale prefabricate și 3 podețe dalate. La suprastructura a 3 poduri au fost făcute intervențiile specifice și pe anumite porțiuni s-a turnat primul strat de asfalt.
Termenul de finalizare pe acest lot este finalul lunii noiembrie, iar antreprenorul a dat asigurări că lucrările vor continua în ritm susținut pentru a respecta calendarul de execuție.
„La terminarea obiectivului strategic, în integralitate, peste 30.000 de locuitori vor beneficia de o arteră rutieră modernă, cu o lungime de aproximativ 90 km, care traversează cele 11 comune din partea de est a județului”, a mai precizat președintele Ivancea.
Vasile Faghiean a zis
BRAVO – FELICITĂRI domnule PREȘEDINTE că vă ocupați de modernizarea drumurilor județene – dar partea cealaltă IZVORUL – DEALUL M.- PODUL T. o aveți cuprinsă în acest proiect – în această AXĂ???
Costake a zis
Am vizitat recent podu turcului. Doamne ce haos acolo! Una din cele mai urate comune din tara. Haos în construcții, clădiri îngrămădite,străzi de tot plânsul,miroase a corupție peste tot