BAZAR Scene din colocvii

Constantin CĂLIN

I

– Falfara…

– Ce fel de nume e acesta, domnișoară?

– Italian, domnule profesor.

– Aveți strămoși italieni?

– Nu, dar numele nostru de familie e italian.

– Cum așa?

– Nu știu.

– Fără supărare, eu cred că v-a făcut „italieni” vreun ofițer al stării civile surd sau beat. In loc de „Farfara” (evident, o poreclă; vine din turcescul „farfara”, bărbat sau femeie căreia îi umblă gura ca o meliță), el a scris „Falfara”, cuvînt inexistent în italiană. Literar vorbind, numele acesta e unul de proză. De altminteri, se și întîlnește la Călinescu: Valsamaki-Farfara.

II

– Comentați psalmul 136. V-am subliniat cîteva cuvinte, explicați-le.

– „La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acolo șezum și plînsăm”…

– Unde anume?

– Undeva în estul Europei…

– Alt vers…

– „Prin Sion și pentru țară”.

– Ce e Sionul?

– Un lider.

– Sion și mai cum?

– I-am uitat prenumele, dar i-l știam…

III

– Încercați, domnișoară! E un portret celebru, scris de Neculce cu ironie amară și indignare.

– „Dumitrașco-vodă era un om bătrîn, grec țarigrădean de neamul lui, de Catacozonești… Și era un om nestătător la voroavi, tălpiz, amăgitor, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și dup-aceste, după toate, era bătrîn și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aice își luase o fată a unei rachierițe de pe Podu Vechiu, anume Arhipoaie, care o chema Anița, țiitoare, de o purta în vedeală între toată boierimea, de-o ține în brați, de-o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand, cu șlic de sobol și cu multe odoară împodobită. Și era tînără și frumoasă și plină de suleiman, ca o fată de rachieriță”.

– Opriți-vă un moment și explicați ce înseamnă „tălpiz”, „rachieriță”, „șahmarand”…

– Dar „geambaș de cei de la Fener din Țarigrad”?

– Cred că era negustor de cai în Țara Românească…

– Și „era plină de suleiman”?

– Adică avea siluetă…

– Cunoașteți și alte portrete din literatura română veche?

– Portretul lui Ștefan cel Mare, care l-a ajutat pe Costache Negruzzi să scrie „Alexandru Lăpușneanul”…

IV

– Văd că altfel nu merge: imaginați-vă harta țării, așezați scriitorii pe ea: Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu…

– …Rebreanu e din Tîrlișiua, județul Teleorman…

– Deci subiectul d-voastră e: „Cum au rezolvat problema neologismelor traducătorii «Noului Testament de la Bălgrad» și cei ai «Bibliei de la București»?” Sper că știți unde era Bălgradul…

– Bălgradul era o localitate din Bulgaria. Acum cred că nu mai există.

– Despre „Divanul” lui Cantemir am discutat atît la curs, cît și (amănunțit) la seminar. Am pornit chiar de la titlu, pe „etaje”. Îl știți?

– Da! „Divanul sau județul sufletului cu poporul”.

– Dați-mi cîteva nume de „sburătoriști”…

– Ion Eliade Rădulescu…

V

– De ce tăceți? Aveți de vorbit despre „Tandrețe și ironie” în „Jurnalul” lui Maiorescu”.

– Sincer să fiu, pe Maiorescu nu l-am citit.

– Haideți, domnișoară! „Nicolae Iorga în jurnalele lui Galaction și Rebreanu”, – subiect generos.

– Dom’ profesor, sinceră să fiu, nu i-am citit pe cei doi.

– Subiectul meu e „Vise în jurnale”.

– Și?

– Sincer să fiu, nu le-am citit, dar o să le am în vedere!

VI

– Cum se face, domnișoară, că la „Istoria artei” aveți 10, iar eu nu pot să vă dau nici 5?

– (Rîde, privind complice către colege)…

– Vă place, într-adevăr, pictura? Frecventați expozițiile? Știți, de pildă, ce-i acela un „vernisaj”?

– Și totuși ați luat 10! Ce-ați răspuns?

– Nimic. Am fost cu grupa la o expoziție de fotografii din Librăria „Al. Piru”.

– Și pentru asta vi s-a dat tuturor… „bulina roșie”?!

– (Rîde)…

VII

– Ca să vorbesc ca d-voastră, nu prea le aveți cu cronologia. Mai întîi l-ați plasat pe Dosoftei în secolul XI. Pe urmă, pe „scriitorii străromâni” i-ați făcut contemporani cu „cronicarii călugări”. Apoi, nu știți să formulați o propoziție cu „spătar”, „vornic”, „hatman” etc. Habar n-aveți ce sînt „nurii” cîntați de Văcărești și Conachi. Din cele patru motouri ale nuvelei „Alexandru Lăpușneanul”, vă amintiți doar două. N-aveți nici cea mai vagă idee despre critica lui Kogălniceanu…

– Așa e…

– Atunci, de ce ați venit, domnule, la facultate?…

– De gura mamei!