• cel mai bun a fost Tudorel Ion, de la „Deșteptarea”, urmat de Eduard Adam, de la Ziarul de Bacău, și Radu Albu, de la Radio VoxT
După întrecerile de șah, tir, pescuit, fotbal sau biliard, în lumea presei a mai apărut o competiție special destinată ziariștilor din Bacău: Cupa presei la bowling. Întrecerea a fost organizată la începutul acestei săptămîni la Clubul de Bowling Ascoma din Bacău și a reunit la start sau în galerie cîteva zeci de jurnaliști. Cele cîteva minute de încălzire rezervate de organizatori au fost suficiente pentru spectatori să-și facă o imagine despre „experiența” de joc a concurenților. Mingile au bubuit pe pistă mai ceva ca bombele căzute din MiG-uri, iar popicele au căzut doar cînd au fost măturate de instalație. Abia după primele runde de aruncări bilele au început să mai nimerească și popicele, iar concurenții să-și încordeze mușchii la adversari.
În prima zi de întrecere, în calificări, s-au înscris 23 de concurenți, reprezentînd aproape toate instituțiile de presă din municipiul Bacău. Performerul primei zile a întrecerilor a fost Silviu Buliga, operatorul de montaj de la Televiziunea Euro TV, care în calificări a pus pentru prima dată mîna pe o minge și a reușit să-și uimească adversarii prin lovituri foarte bune. Cei 13 concurenți rămași în competiție după prima zi au fost împărțiți în patru grupe, primii doi din fiecare grupă urmînd să se califice în sferturi. După încă o rundă de joc, în finală au ajuns cei mai constanți jucători din cele două zile: Radu Albu (Radio Vox T), Eduard Adam (Ziarul de Bacău), Tudorel Ion (Deșteptarea) și Narcis Cornea (Deșteptarea). Tehnoredactorul de la Deșteptarea Narcis Cornea, s-a restras din competiție înaitea finalei, astfel că ceilalți trei competitori rămași în cursă au avut deja adjudecat un loc pe podium.
Bătaia s-a dat, de fapt, pentru locurile doi – trei, pentru că încă din prima seară se cunoștea ocupantul primului loc. Tudorel Ion, directorul general de la „Deșteptarea”, a dovedit că nu este străin de pista de bowling, surclasîndu-și adversarii la toate capitolele. După cele două jocuri din finală, generalul Trustului de Presă „Deșteptarea” a adunat 298 de punte, cu 74 de puncte mai mult decît următorul clasat, cîștigînd detașat și meritat locul întîi. Lupta pentru cel de-al doilea loc a fost ceva mai disputată. După meciurile din sferturi și semifinală, Eduard Adam de la „Ziarul de Bacău” a reușit să-și regleze tirul aruncărilor astfel că, în finală, el l-a depășit pe Radu Albu, de la Radio Vox T.
Cel care a urmărit cu sufletul la gură desfășurarea întregii competiții a fost Florian Năstase, patronul Clubului de Bowling Ascoma, situat pe strada Tolstoi, în zona depozitelor din cartierul CFR. El a devenit antrenor ad-hoc al ziariștilor care nu știau cum să țină mingea de bowling sau să arunce. Cele mai multe emoții le-a avut, însă, din cauza loviturilor bubuite ale mingii care afectau pista inaugurată abia în urmă cu două luni. Sponsorii care au contribuit la organizarea competiției au fost: Omniasig, Midal Interfrig Trade și Cosas International. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns