Superstițiile fac parte din viața noastră de zi cu zi, iar prevenirea ghinionului se face prin mijloace care mai de care mai caraghioase. Unii sînt convinși că, dacă fac trei pași înapoi, scapă de blestemul adus de vederea unei pisici negre. „Vineri 13” a intrat în folclor ca o zi cu ghinion, în care se întîmplă numai lucruri rele. Frica de această zi nu e prea veche și a fost instaurată de filmul omonim. Ziua aceasta pare însă să nu sperie vip-urile băcăuane, deși ieri a fosat exact „vineri, 13”. Sau, cel puțin, așa pare.
Minodorei Cliveti nu-i este frică de „vineri, 13”, dar are alte superstiții
Deputatul Minodora Cliveti așteaptă cu seninătate ziua de vineri, 13, deoarece, spune ea, „nu-mi aduc aminte să mi se fi întîmplat ceva rău”. Minodora Cliveti ne-a declarat că această zi chiar îi este dragă, deoarece în zile de „13” s-au născut mama și fiica actualului deputat PSD. Chiar dacă nu are frică de „vineri 13”, Minodora Cliveti are alte superstiții, două la număr. „Dacă văd un preot, trebuie neapărat să mă uit să văd un al doilea”, spune deputatul. Ea nu poate explica ce s-ar întîmpla în caz contrar, dar știe clar că ar aduce ghinion. A doua superstiție e legată de proverbul „ziua bună se cunoaște de dimineață”. Minodora Cliveti afirmă că, dacă simte încă de dimineață că nu-i „iese” un lucru banal, toată ziua va avea probleme. „De exemplu, îmi merge rău în ziua în care îmi uit cheile acasă”, spune deputatul de Bacău.
Gheorghe Voinea nu începe niciodată marți un lucru
Gheorghe Voinea, directorul Curții de Conturi Bacău, nu prea are timp să răstălmăcească fiecare lucru ciudat care i se întîmplă. Se află în drum spre serviciu și o pisică neagră nu își găsește alt loc mai bun de trecut strada decît prin fața mașinii sale? Nici o problemă! Își vede mai departe de drum. „Dă-o încolo de pisică. Numai de uitat după pisici negre pe stradă nu mai am eu timp”, dă din mînă cu îngăduință mai marele Curții de Conturi Bacău. Chiar dacă se jură cu mîna pe inimă că nu pune prea mare preț pe semne divine și superstiții, de un singur lucru ține cont. Nu începe niciodată o treabă de marți sau de sîmbăta. „Dacă am un lucru mai complicat de făcut, mă străduiesc să îl încep de luni. Dacă nu pot atunci, las pentru oricare altă zi, în afară de marți sau de sîmbătă”, ne-a mărturisit Voinea.
Lui Dragoș Benea ziua de 13 îi aduce noroc
Încă de pe cînd era copil, Dragoș Benea, viceprimarul municipiului
Bacău, a așteptat cu teamă să vadă ceea ce i se poate întîmpla într-
o zi de marți sau de 13. Odată cu trecerea anilor a avut, însă,
surpriza să constate că și marți și data de 13 pot fi cu mult mai
norocoase decît restul zilelor. „De cîțiva ani am descoperit că data
de 13 îmi aduce mai mult noroc decît ghinion. Cînd am luat la
facultate eram al 13-lea pe listă, la absolvire am avut a 13-a medie,
nota cu care am terminat studiile a fost 8.05 iar opt plus cinci dau
13″, ne-a povestit viceprimarul Benea. Ceea ce nu ne-a mărturisit, încă, este dacă va alege drept dată pentru începerea oficială a unui drum în doi tot o zi de 13.
Primarul Moineștiului nu se întoarce niciodată din drum
Vasile Ailincăi, primarul de Moinești, spune că nu are superstiții. „Nu am ținut niciodată cont de lucrurile astea. Zilele de marți, sîmbătă sau 13 ale lunii sînt la fel ca oricare altele. Nu văd de ce am face în aceste zile alte lucruri decît de obicei”, ne-a spus primarul Ailincăi. Chiar dacă i se mai întîmplă să mai încrucișeze, pe furiș, degetele atunci cînd îi iese în cale o pisică neagră, mai marele municipiului Moinești își vede mai departe de drum. „Asta nu înseamnă că mă întorc, de teamă să nu îmi meargă rău în acea zi. Întotdeauna am fost de părere că, dacă ai apucat pe un drum trebuie să ai tăria să mergi mai departe, indiferent de greutățile care îți apar în cale”, a mai spus primarul Ailincăi.
(Elena SOLOMON, Florin POPESCU)
Lasă un răspuns