Doi șoferi din comuna Cașin au rămas fără plăcuțe și certificat de înmatriculare, după ce au fost prinși de polițiști în timp ce transportau, ilegal, mai multe persoane.
Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din comuna Cașin, județul Bacău, care efectua transport de persoane contra cost, pe traseul Onești – Mănăstirea Cașin, și un altul în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate, care efectua transport neautorizat de persoane, pe același traseu. În ambele cazuri, a fost luată măsura sancționării cu amendă în valoare de 1.000 de lei, precum și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare, pentru o perioadă de 6 luni.
Cei doi șoferi au fost prinși în cadrul unei acțiuni care a avut loc pe 17 iunie. În cadrul activităților de control, polițiștii Biroului Rutier Onești au verificat legalitatea transportului de persoane, precum și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în zona de competență.
Polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 pentru abateri la regimul rutier prevăzute de O.U.G. 195/2002, 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere, iar 6 pentru alte fapte sancționate de Legea 61/1991. Totodată, au fost efectuate 21 de testări cu aparatul etilotest. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 7.000 de lei.

ce porcarie….
Bravo, boșșilor. Tare mandri mai sunteti de voi c-ati rezolvat niste oameni care, chiar si asa, in afara „legii” cum o faceau, nu numai ca nu deranjau pe nimeni, ba chiar ajutau pe cei care aveau o astfel de nevoie si, culmea infractiunii: erau si platiti ca sa aiba ce pune si ei pe masă seara acasa.
Bravooo! Neam de idioți!
AU plan de amenzi , cred că domnul DEFICIT, DEFICIT la infinit, mucușor și-a INTRAT în rol să consolideze STATUL MILIȚIENESC ! Bravo, felicitări că a-ți prins EVAZIONIȘTI ! MAME, FRAȚI,SURORI, BUNICI AVEȚI SAU SUNTEȚI FĂCUȚI DE-O MĂTUȘĂ!???