M
inisterul Agriculturii a virat, pînă în prezent, 80% din banii cuveniți producătorilor agricoli care dețin pînă la 5 hectare de teren arabil, în contul subvențiilor pentru anul 2004. restul banilor vor veni pînă pe 31 ianuarie 2005. Pentru sprijinul de 2,5 milioane de lei pe hectar pentru producătorii agricoli care dețin și lucrează pînă la 5 hectare de teren agricol, comparativ cu anul 2003 solicitările din prima etapă pentru înființarea culturilor au fost depășite în procent de 37%, respectiv în anul 2003 au fost solicitări pentru o suprafață de 1,73 milioane ce hectare, iar în anul 2004 solicitările au crescut la 2,4 milioane de hectare.
De acest ajutor au beneficiat – conform unui raport întocmit de directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău (DADR), Ioan Melinte – aproape 100.000 de producători agricoli, cei mai mulți, peste 78.000, fiind în categoria proprietarilor de teren sub cinci hectare. Subvenția de două milioane de lei a fost acordată cu începere de anul trecut, cînd au beneficiat de ea, pentru înființarea și întreținerea culturilor specifice, doar 12.753 de agricultori, pentru care statul a cheltuit aproape 12.753 de miliarde de lei. O sumă frumușică a fost atribuită, în contul primei pentru carnea de pasăre, la numai doi dintre cei mai mari cerscători de păsări din județ, din grupul Agricola Internațional, sumă care a ajuns la 87.815 miliarde de lei. De asemenea, în acest an au primit prime pentru carnea de porc, producătorii de la Agricola Internațional dar și alți peste 140 de producători, suma totală fiind de aproape 21 de mii de miliarde de lei.
Statul acoră ajutoare și pentru calamități naturale
Alte categorii de subvenții au mai fost acordate, în sume semnificative, pentru sămînță (peste 10.000 de miliarde de lei, la 40 de producători), ca alocații pentru utilaje agricole (peste 9.000 de miliarde de lei la 47 de beneficiari de tractoare agricole) și prima pentru laptele de vacă (aproape 8.000 de miliarde de lei la mai mult de 4.400 de crescători de animale. Din anul 2000, cuantumul subvențiilor acordate în acest an în județul Bacău a atins suma cea mai mare. Sînt categorii de ajutoare bănești de la stat care au dispărut în timp, ca subvențiile pe cupoanele agricole – distribuite în anul 2000 pentru aproape 17.000 de țărani și producători agricoli, dar și subvenții care au apărut pe parcurs, cum este subvenția pentru posesorii de teren agricol mai mic în suprafață decît limita de cinci hectare. Tot în acest an, statul a mai acordat ajutoare și pentru agricultorii care au avut de suferit de pe urma calamităților din primăvară și mai ales din vară, ajutoare care s-au ridicat la peste 4.300 de miliarde de lei, pentru 19 producători agricoli. Condiția de bază la aceste ajutoare a fost ca pagubele să fi fost înregistrate pe toată suprafața cultivată de agricultori. Ajutoare pentru situațiile de calamitare a culturilor agricole au fost acordate și anul trecut, dar numai în sumă de peste 1.800 de miliarde de lei, pentru doar patru agricultori. Din raportul directorului executiv al DADR Bacău mai rezultă că pînă în luna august inclusiv nu au fost acordate, în acest an, subvenții pentru consumul de motorină, pentru depozitarea cerealelor și prima la grîu.
Marii producători umflă cele mai multe subvenții
Statul mai susține, în acest an, ca și în perioada 2000 – 2003 sau numai în perioada 2002 – 2003, în unele cazuri, crescătorii de capre, alte categorii de crescători pentru scrofițele fătate, pentru viței și juninci, dar și pentru albine sau oi. De asemena, au fost alocate sume de bani pentru construcțiile adăposturi de animale, pentru materialul seminal și acțiuni fitosanitare. Doar în acest an apare subvenția pentru crescătorii de capre (doar doi în județul Bacău) – pentru laptele de capră -, cîte două milioane de lei fiecărui crescător.Tot în acest an a apărut ajutorul pentru reconstruirea sau construirea adăposturilor pentru animale, de care a beneficiat un singur crescător de animale, cu suma de 425 de milioane de lei. în acest an – a precizat Ioan Melinte -, statul susține cu 15% cheltuielile pentru înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor de floarea soarelui, soia, in și cînepă pentru fibră și sfeclă de zahăr și, cu doar 10%, culturi de grîu și secară, de orz pentru bere, plantații pomicole și viticole, achiziționarea puilor de pasăre pentru carne și ouă, a purceilor pentru îngrășat și a tineretului ovin. De asemenea, tot cu 10% au fost susținute producerea puilor de pasăre penrtru carne și ouă, a purceilor și mieilor, ca și hrana și tratamentele la animale și funcționarea adăposturilor de animale. Pînă la sfîrșitul anului, agricultorii din județ pot primi 500.000 de lei pe tonă pentru culturile de grîu și secară, 30.000 de lei pentru orz, floarea soarelui și fructe, 270.000 de lei pentru sfecla de zahăr, 250.000 pentru soia, 1.000 de lei pentru in și cînepă și 3.000 de lei pentru legume de seră. Produsele ecologie sînt subvenționate cu 600.000 de lei pe tonă la grîu și secară și cu 400.000 de lei la leguminoase. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.