în acest an școlar, conform datelor furnizate de Biroul de Asistență Socială din cadrul primăriei moineștene, unui număr de 31 de elevi din localitate li s-au aprobat burse. Practic, este vorba de 16 în cazuri sociale și alte 15 în situația unor elevi cu probleme medicale. Dosarele acceptate în acest sens au fost rezultatul unor anchete sociale mai riguroase care au scăzut numărul bursierilor aflați în această conjunctură. Menționăm că în anul trecut au fost aprobate în total 85 de burse, dintre care 55 sociale, iar 30 din motive de sănătate. Pentru anul 2004, respectiv jumătate din cel școlar precedent și altă jumătate din cel actual, Primăria Moinești a alocat, în vederea plătirii acestor burse, suma de 436 milioane de lei. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.