Să fim fericiți!
Mihai BUZNEA
Toate cîte sînt și se petrec au un început și un sfîrșit – ne spun învățăturile patristice, iar omul se află sub timpuri, și nu timpurile sub om – ține să ne reamintească, mereu și mereu, una dintre celebrele cugetări ale înțelepților lumii.
A mai trecut un an, de parcă nici n-ar fi fost, extrem de grăbit spre propria-i neființă. Un altul îi va lua, astă-noapte, locul. A fost, cel care pleacă, mai bun? A fost mai rău? Sau a fost ca toți ceilalți, din veacul-veacurilor rămase în istorie? Cine poate să spună! Lasă în urma lui speranțe, dar și deziluzii, împliniri dar și așteptări, dorințe, dar și simple promisiuni. Pentru români, toate acestea țin, de-acum, de firescul lucrurilor. Depinde de percepția fiecăruia, de reprezentarea lor. Pentru a te putea considera fericit nu-ți dori prea mult, asociază-ți modestia și cumpătarea. Din această perspectivă ne putem considera un popor dăruit, privilegiat.
A fost 2004 un an cu de toate; cu trei rînduri de alegeri – locale, generale și prezidențiale – care au adus schimbarea și răsturnările de ierarhii la vîrfurile Puterii. Cu creșteri economice – clamate, asumate, dar lipsite de percepția omului de rînd. Cu recunoașteri și acceptări pe plan internațional – precum accederea în NATO și încheierea negocierilor pentru primirea în Uniunea Europeană. Cu coabitări politice de circumstanță și acceptări diplomatice între vecini (Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova). Trebuie să-i mulțumim, așadar, Celui de Sus pentru că ne-a dat cam de toate. Nici prea mult, nici prea puțin. Liniște și oarece prosperitate. Ca să nu ni se aplece ori să fim cuprinși de sfîrșeală. Mișcări seismice și stabilitate. Ce altceva să-ți mai dorești? Promisiuni demagogice? Au fost! Infatuare politică? Slavă Domnului! Profitori, mafioți și economie subterană? Cît cuprinde! Devalizări și interese de culise? Nu se putea fără! Jocuri de-a democrația? Sîntem experți! Și viața și-a urmat făgașul, a mers înainte fără să producă tulburări sociale și cataclisme politice majore. Cu excepția, poate, a ieșirii partidului-stat în decorul politic nou creat de alegeri, ca efect al exercițiului democratic, semn indubitabil că ceva benefic li se-ntîmplă, totuși, românilor.
Noul An se instalează printre noi sub auspicii mai optimiste. Cel puțin așa îl percepem. Avem un Guvern nou – al speranțelor mult-așteptate, pus pe fapte mari. Așa să fie! Ne-ndreptăm spre leul greu, spre facilități fiscale, cu taxe și impozite mai puține și mai ușoare, spre politici sociale cu adevărat protecționiste. Sînt începuturi spre ceea ce ne dorim atît de mult: ieșirea din corzi! Să fie într-un ceas bun! Și de bun augur! Speranța, o știm, moare ultima. Acum, reînvie. La ceas de primenire a anului să o primim așa cum se cuvine.
Bună dimineața, Românie! Bine te-am găsit! ea mult, nici prea puțin. Liniște și oarece prosperitate. Ca să nu ni se aplece ori să fim cuprinș
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.