Deputatul liberal Valeriu Gheorghe și-a dat demisia aseară din funcția de președinte al Organizației județene a PNL Bacău. Gestul a fost făcut în timpul ședinței Biroului Permanent Central desfășurată la București în prezența premierului Călin Popescu Tăriceanu, președintele PNL. Valeriu Gheorghe a afirmat că demisionează, dar numai cu o condiție: el a cerut ca la Bacău, organizația liberală să fie condusă de un Comitet Interimar. Comitetul ar urma să fie condus de Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, iar prim vicepreședinte ar trebui să fie Valeriu Gheorghe. Forul respectiv ar urma să aibă în componență alți nouă membri. Cea care va decide asupra propunerii deputatului Valeriu Gheorghe va fi Delegația Permanentă, care va avea loc pe 18 martie. „Am decis să demisionez deoarece în Biroul Permanent Județean nu mai putem lucra. Am primit mai multe atacuri verbale la adresa mea și a altor colegi și am înțeles că așa nu mai putem continua”, ne-a declarat deputatul Valeriu Gheorghe. El spune că dacă Delegația Permanentă nu va fi de acord cu înființarea unui Comitet Interimar, atunci va reveni asupra deciziei de a demisiona. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM)acultăți și altele. Pentru cei care au Internet
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.