înotătorii băcăuani sînt nevoiți să-și facă bagajele
• doi dintre ei vor primi sprijin de la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern pentru a avea unde să se pregătească
Cum bazinul olimpic băcăuan se închide pentru reparații capitale și modernizare, înotătorii băcăuane vor trebui să se orienteze spre alte locuri de pregătire dacă vor să continue cariera. Cum costurile cu antrenamentele și cu cazarea sau masa în alte orașe decît Bacău nu pot fi suportate de Sport Club Municipal, situația natației băcăuane este aproape critică în acest moment, existînd pericolul ca sportivii să se legitimeze la alte cluburi din țară.
Conștient că trebuie găsită rapid o soluție pentru a rezolva acest caz, antrenorul emerit Silviu Șalgău a luat în calcul două variante: „Am propus două lucruri:
1. Să mai rămînem competitivi cu valorile puține pe care le mai avem și să mai ținem un an sau doi ștacheta ridicată pe plan național, timp în care să se repare bazinul iar noi să putem lucra undeva. Dacă, să spunem, renunțăm acum la sportivii pe care îi avem iar din toamnă, sau cînd se vor termina lucrările, ne vom apuca de inițiere, rezultatele performante vor apărea peste vreo opt ani.
2. Să avem bani cît mai mulți ca să putem să cumpărăm sportivi, variantă care a căzut din start și a rămas doar prima”.
Se speră în sprijin de la Federație
Silviu Șalgău are acum în vedere doar doi înotători, pe Larisa Lăcustă și pe Cosmin Petcu, adică pe cei doi medaliați la recent încheiatele campionate naționale de la Pitești. Persistă însă o problemă extrem de serioasă, găsirea unui loc de pregătire în condiții avantajoase. „Nenorocirea este că bazinul se închide, poate chiar pentru un an. Va trebui să ne pregătim în afara Bacăului. La Pitești nu se poate din cauza unui conflict de interese. Cluburile din cele două orașe concurează între ele pentru un loc cît mai bun în ierarhia națională. în plus, cheltuilile totale zilnice cu pregătirea unui sportiv se ridică la aproape un milion de lei. Doar închirierea unui culoar costă 200 de mii de lei. Bucureștiul este supraaglomerat iar la Oradea întîmpinăm aceleași inconveniente ca și în cazul Piteștiului. Cele 7 medalii cucerite la campionatele naționale ne-au sărit în ajutor. Reprezentanții Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, care s-au arătat încîntați de prestațiile celor doi sportivi ai noștri, au hotărît să-i monitorizeze și să caute o soluție pentru ca ei să se poată pregăti undeva. Eu cred că într-o săptămînă se va rezolva”, a declarat antrenorul Silviu Șalgău.
„Conducerea bazinului nu este alături de performanță”
Pentru a scoate cele 7 medalii la „naționale”, înotătorii băcăuani au tras tare de ei la pregătire. Rezultatele s-au văzut. Condițiile de antrenament nu au fost însă chiar excepționale. Silviu Șalgău punctează și atacă: „Condițiile de pregătire au fost destul de bune, dar cu rețineri, avînd în vedere că se simte un iz de neimplicare în sportul de performanță. Mă refer la condițiile de la bazin. Jumătate dintre antrenamente s-au făcut în paralel cu programul de agrement, sala de forță este necorespunzătoare etc. Conducerea bazinului nu este alături de sportul de performanță. Pe viitor, adică în momentul în care va fi gata bazinul, va trebui să facem o delimitare strică a performanței de agrement. Va fi un început de ciclu de selecție și vor trebui găsiți specialiști în profesie care să se dăruie meseriei pentru ca Bacăul să devină un centru puternic al natației românești. Doar prin conlucrarea dintre club, Primărie, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Liceul cu Program Sportiv, cu delimitarea strictă a sarcinilor fiecăruia, putem reuși. Avem nevoie de o mai bună organizare, cu implicarea Inspectoratului Școlar în selecție și în crearea unor clase de înot. Profit de ocazie și mulțumesc Primăriei Bacău pentru modul în care a înțeles să ne lase să ne pregătim pentru «naționale», prin amînarea cu aproape o lună a datei de închidere a bazinului”. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.