Trei dintre pugiliștii de la Sport Club Municipal Bacău, Radu Zarif, Ronald Gavril și Constantin Bejenaru, toți componenți ai lotului național al României, au plecat în Germania unde vor participa la un puternic turneu internațional.
Tot în acestă săptămînă, alți nouă boxeuri băcăuani vor fi angrenați în întrecerile fazei zonale ale campionatului național rezervat cadeților și juniorilor, concurs ce va avea loc la Iași în perioada 22-26 martie. Antrenorii Relu Auraș și Nicolae Cara își pun nădejdea calificării în faza finală a patru sportivi cadeți și a cinci sportivi juniori, Ronald Gavril fiind direct calificat din postura de campion național.
Onoarea SCM va fi apărată de Cătălin Ciobanu (categoria 57 kg), Ionuț Șustac (63 kg), Claudiu Husaru (66 kg), Lucian Tănase (81 kg), la cadeți, respectiv de Cătălin Sandu (54 kg), Ovidiu Dovleac (54 kg), Sorin Sandu (60 kg), Adrian Marc (81 kg) și Mihai Romedea (91 kg). La zona de la Iași, cea mai puternică, participă sportivi din toate județele Moldovei, din Brăila, Buzău și Prahova. La finale se califică primii doi clasați la fiecare categorie de greutate. Meciurile vor începe marți seară și se vor încheia sîmbătă. (Marius AMBROZIE)63 kg), Claudiu Husaru (66 kg), Lucian Tănase (81 kg), la cadeți, respectiv de Cătălin
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.