Perspectiva de a încasa cîteva zeci de milioane de lei pentru activitatea desfășurată în învățămînt i-a pus în alertă maximă pe dascălii băcăuani care se consideră buni în ceea ce fac. Agitația în școli a început la sfîșitul lunii ianuarie, cînd a apărut metodologia de acordare a diplomelor de excelență în învățămînt. Diferența majoră între distincțiile onorifice care se acordau pînă acum și ordinul „Gheorghe Lazăr” este că sumele pentru acestea pot ajunge pînă la 22 de milioane de lei. „Distincițiile se acordă cadrelor didactice cu merite deosebite, pe diferite trepte. Se pleacă de la adrese de mulțumire publică, care sînt fără bani, pînă la diploma Gheorghe Lazăr clasa întîi, care este cea mai importantă recunoaștere a meritelor profesionale”, a precizat Ghiorghi Iorga, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
La sfîrșitul perioadei de înscriere, în județul Bacău au depus dosare pentru acordarea distincției 247 de cadre didactice, iar în urma verificărilor întocmite de comisia constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău toate au întrunit punctajul minim stabilit pentru Bacău. „Noi am avizat toate dosarele depuse pentru că, de data aceasta, selecția la nivelul școlii a fost mult mai riguroasă. Dar marea problemă în ce privește acordarea premiilor este că primăriile sînt cele care trebuie asigure fondurile pentru plata premiilor, în limita fondurilor disponibile. Ori, acest lucru lasă la latitudinea primarilor acordarea sau nu a premiilor dascălilor cu performanțe deosebite”, a mai spus Ghiorghi Iorga, inspectorul școlar general al ISJ Bacău.
Din cele 247 de dosare depuse la nivelul județului Bacău, cele mai multe, peste 150, au fost depuse de cadrele didactice din municipiul Bacău. Acest lucru înseamnă că municipalitatea băcăuană va trebui să asigure cel puțin 2,2 miliarde de lei ca să premieze cei mai buni profesori ai orașului. Sigura distincție la care nu se vor acroda premii este „Adresa de mulțumire publică”. La Diploma de Excelență clasa a treia profesorii ar urma să primească 10 milioane de lei, la clasa a doua fondul ajunge la 15 milioane de lei, iar la clasa întîi, 20 de milioane de lei. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.