Exploatarea Minieră Comănești se închide anul acesta
• guvernul a decis mai devreme încetarea activității minei n angajații rămași vor fi disponibilizați cu plăți compensatorii n în maximum un deceniu nu se va mai cunoaște nimic din unitatea altădată prosperă
Autoritățile au decis să închidă Exploatarea Minieră (EM) Comănești cu mult înaintea termenului prevăzut inițial, trimițînd în șomaj circa 250 de persoane și punînd astfel cruce unui agent economic cu două veacuri de activitate ce reprezenta cîndva o resursă economică fundamentală a zonei. „Decizia a fost luată în urma unei analize guvernamentale ce a stabilit că nu mai există motive pentru continuarea subvenționării în domeniu. în consecință, în următoarele luni va trebui să disponibilizăm minerii și să procedăm la închiderea treptată a unității, care se va încheia pînă în jurul anului 2010”, a declarat directorul EM Constantin Poiană. Potrivit spuselor sale, personalul rămas fără locuri de muncă va beneficia de plăți compensatorii de cîte 150 de milioane de lei fiecare și de un salariu de 5,7 milioane timp de 20 pînă la 24 de luni, în funcție de vechime. După concedierea colectivă, puținii salariați rămași se vor ocupa cu sigilarea subteranului, retragerea tuturor utilajelor și amenajarea suprafeței pentru circuitul agricol sau forestier. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.