Poetul Val Mănescu din Bacău a fost, în urmă cu puțin timp, personajul principal al unui articol incitant care a apărut în ziarul „Ziarul”. Articolul convingea că muza poetului este blondina Gina Pistol care ar fi pus pe jar inima, de altfel tînără, a lui Val Mănescu. Ațîțătoarea Gina este, potrivit articolului respectiv, răspunzătoare de inspirația lui Val Mănescu, cel puțin pentru două poezii sugestive, reproduse în încheierea articolului. Semnatarul articolului mai menționează că poetul băcăuan a remarcat nurii Ginei Pistol urmărind o emisiune TV și că, din acel moment, în sufletul poetului s-a instalat neliniștea drept pentru care s-au născut poeziile.
Imediat după apariția articolului au apărut și reacțiile printre cunoscuții lui Val Mănescu. El spune că articolul nu concordă
cu realitatea și că nu a fost nimic altceva decît o farsă. „Articolul cu pricina este rezultatul unei farse pe care mi-a făcut-o un amic, care a lucrat la Jurnalul Național și care, acum, este free-lancer. Ocupația lui de bază este să conceapă rubrici de monden cu iz de scandal. După apariția articolului eu l-am sunat pentru că sînt intrigat mai ales că mi-a folosit două dintre poezii la care am muncit, la fel ca și la întregul volum pe care l-am scris cu sacrificii”, a spus Mănescu.
Articolul prezintă și părerea soției poetului care „înțelege că inspirația are nevoie de stimulenți puternici”, după cum arată autorul. Val Mănescu mai spune că, după apariția articolului, soția sa a mai fost interpelată și de alți ziariști, dornici de subiecte de senzație. „Soția mea a primit telefoane și de la alte ziare centrale ca să confirme sau să infirme cele arătate în articol. Ea, fiind o ființă superioară, nu a picat în plasa acelor ziariști care urmăreau să scoată alte articole de scandal. Nefiind o soție geloasă, nu a fost afectată”, a mai adăugat Mănescu.
Partea educativă a demersului autorului articolului din „Ziarul” este faptul că, după cum precizează, cele două poezii au ajuns chiar sub ochii Ginei Pistol. Sătulă de bîrfe și răutăți, după cum aflăm din articol, aceasta trage nădejde că prietenul ei le va memora și i le va recita.
Printre prietenii poetului din Bacău apariția articolului a stîrnit curiozitate. „La un moment dat a fost o reacție de amuzament care s-a transformat în intrigare, cînd au aflat că nu a fost decît o farsă”, a explicat Mănescu. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.