1001 impresii din lumea arabă

GÂNDURI CIUDATE
DORU CIUCESCU

Era o seară de februarie, cînd la Casablanca vremea este ca în luna mai la Constanța. Mă găseam pe digul care mărginește latura de la sud-vest a imensei esplanade situate în fața moscheii Hassan II. Acest edificiu religios se găsește la capătul unui promontoriu stîncos într-un mod care amintește de Cazinoul constănțean. La o depărtare de aproximativ un kilometru vedeam silueta întunecată a unui far, situat pe un promontoriu foarte avansat în largul oceanului Atlantic. Raza rotitoare de lumină a acestei instalații de reperaj pentru navigatori dădea impresia că se intersectează la un anumit interval de timp cu raza laser care pleca din vîrful minaretului moscheii Hassan II și indica direcția orașului Macca (Mecca). Vîrful valurilor lovea digul, iar restul intra dedesubt cu un zgomot înfundat. Mi-am dat seama că atît moscheea, cît și esplanada, erau construite pe… piloni. Respiram un aer rece, încărcat cu nanopicături de ocean și miros de alge. Difuzoarele din vîrful minaretului chemau credincioșii la rugăciunea „al iișa” (lăsarea nopții). Esplanada, bine luminată de reflectoare montate pe moschee, era parcursă de oameni veniți ca să se roage sau să se plimbe. Digul avea o lățime de aproximativ doi metri și se ridica deasupra esplanadei cu maximum 70 de centimetri, astfel că oamenii prezenți acolo îl foloseau pe post de banchetă. Lîngă mine s-a așezat un tînăr cu păr negru, lăsat lung în cîrlionți. Tenul lui era ușor închis. Ochii negri ca măslina scrutau esplanada. Cămașa lungă cu mîneci scurte cădea liber peste pantaloni. Eram retras în mine, atent la propriile emoții și nu doream să le împărtășesc cu cei din jur. Tînărul de lîngă mine părea a fi în aceeași stare de comunicare. După aproximativ două minute a început să facă manevre vagi de abordare. Ritualul a început cu întoarcerea de cîteva ori a capului spre mine. Apoi a ales o formulă de salut rostită în franceză:
– Bună seara.
– Bună seara, am răspuns eu după o scurtă pauză, necesară pentru a analiza riscurile pe care mi le asumam în această comunicare.
– Sînteți străin, nu-i așa?, a dat tînărul consistență comunicării.
– Da, sînt din România, am răspuns eu după ce am considerat că pot să mă angajez într-o conversație lejeră, care să mă recreeze.
– Eu sînt elev în ultima clasă la Liceul industrial „Al Khuarizmi” din Casablanca. Cum vi se pare această moschee?
– Eu sînt profesor la Institutul Industrial Superior și am avut ocazia să călătoresc în multe țări. De aceea pot să-ți spun că multe orașe din lume sînt dominate de edificii religioase, care au devenit simboluri ale urbelor respective. Această constatare este deosebit de evidentă la Casablanca prin „Masjid al Kabir Hassan II” (Moscheea cea Mare Hassan II), dar și la Barcelona, Milano, Reims sau Köln datorită catedralelor „Sagrada Familia” (Familia Sacră), „Duomo” (Domul), „Notre-Dame” (Doamna Noastră), respectiv „Dom” (Domul). Alte orașe au drept simbol construcții laice. Astfel, „World Trade Center” (Centrul de Comerț Mondial), „Tour Eiffel” (Turnul Eiffel) sau „Houses of Parliament” (Clădirile Parlamentului) sînt edificii reprezentative pentru New York, Paris, respectiv Londra.
– Aveți dreptate, domnule profesor, m-a aprobat elevul, încîntat de faptul că discuția s-a legat. Poate nu știți, dar moscheea Hassan II a fost proiectată de arhitectul francez Henri Pinseau. Lucrările au început în 1986 și au fost încheiate în 1993. Mai mult de 6 000 de artizani marocani au lucrat pentru realizarea decorațiilor din granit, marmură, lemn sau ipsos. Costul investiției a fost de peste 800 milioane de dolari. Moscheea are o capacitate de 25 000 de persoane, motiv pentru care este considerată a doua din lume, după „Masjid al Qods” (Moscheea Sfîntă) din Macca. Minaretul are 210 metri, fiind cel mai înalt din lume. în plus, pardoseala poate fi încălzită, iar acoperișul se poate transla.
Tînărul meu partener de conversație s-a oprit, vădit încîntat de cele spuse, pentru a vedea reacția mea.
– Mi-a plăcut expunerea ta, care a conținut multe informații noi pentru mine, l-am măgulit eu.
– Mulțumesc pentru apreciere, domnule profesor. Ați spus că ați vizitat Centrul de Comerț Mondial din New York. Aș dori să-mi dați unele informații despre această construcție.
– Desigur, cu mare plăcere. Centrul de Comerț Mondial a fost proiectat de arhitectul american Minoru Yamasaki în colaborare cu firma Emery Roth & Sons. Lucrările au început în 1966 și s-au terminat în 1977. „World Trade Center” este un complex de 7 clădiri, dintre care îmi aduc aminte acum de următoarele: „North Tower” cu 110 etaje și înălțimea de 410 metri, „South Tower” cu 110 etaje și înălțimea de 410 metri, un hotel cu 22 etaje, „South Plaza Building” cu 9 etaje, „North Plaza Building” cu 9 etaje. Aceste clădiri mărginesc o suprafață de două hectare, denumită „Plaza”, care amintește de piața „San Marco” din Veneția. în mijlocul acestei piețe se găsește o fîntînă arteziană denumită „Sphere” (Sfera), compusă din 25 segmente de bronz turnat, executată de artistul german Fritz Koenig. Cele două turnuri au structura exterioară de rezistență executată din grinzi verticale de oțel. Eu am vizitat turnul sudic, cel fără antenă, de unde am avut o panoramă totală a Manhattan-ului.
– Pot să vă spun o părere sinceră? m-a luat prin surprindere tînărul.
– Nu este nici o problemă, am răspuns eu, doritor de o comunicare autentică.
– Mi-ar plăcea foarte mult ca în locul ocupat de „World Trade Center” să fie o moscheee asemănătoare cu „Masjid al Kabir Hassan II”, dar mult mai mare, care să aibă un minaret înalt de 410 metri.
– De ce? l-am întrebat eu, contrariat.
– Această schimbare ar însemna că Statele Unite ale Americii s-au transformat în Statele Unite Islamice ale Americii și că toată omenirea s-a convertit la Islam. Atunci nu vor mai fi atentate cu bombă, luări de ostatici sau războaie religioase, inclusiv „jihad”-ul (războiul sfînt islamic).
– Și nici războaie economice, nu-i așa?, am încercat eu un silogism.
– Războaie economice vor mai fi, ca acum 9 ani, cînd Irakul condus de Saddam Hussein a ocupat Kuweitul, a răspuns dezinvolt companionul meu.
– Atunci convertirea la Islam a întregii omeniri nu rezolvă problema războaielor, am concluzionat eu, după care l-am salutat pe tînăr și am plecat deziluzionat.
– în schimb, oamenii din toate țările se vor ruga la Allah în frumoasa limbă arabă, chiar dacă nu este limba lor maternă, precum indonezienii. într-o zi și voi, românii… am mai apucat să aud un supliment al discuției purtate anterior, care pierduse de multă vreme caracterul recreativ pe care mi l-am dorit.
catedralelor „Sagrada Familia” (Familia Sacră), „Duomo” (Domul), „Notre-Dame” (Doamna

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!