„mari1” Ion Măric și-a transformat balconul în atelier de creație

mari2″ Sufrageria casei a devenit o adevărată galerie de artă
mari3 Pictorul naiv băcăuan a transformat copilăria într-un basm frumos în imagini

Ion Măric a ajuns din tractorist unul dintre cei mai valoroși pictori naivi români

Arta naivă după Ion Măric: „Nu trebuie să ai multă școală, trebuie să fii spontan. Nu se respectă regulile proporției, pentru că nici oamenii nu sînt perfecți. Artiștii plastici ne privesc diferit: unii ne apreciază, alții ne invidiază”.

Știam că Ion Măric locuiește pe strada Radu Negru din Bacău. „Este un bloc ce are în față trei brazi”, mă anunțase artistul la telefon. Am intrat, la nr. 9. O adresă ca oricare alta. însă plină de suprize! Totul era pictat. De la panoul electric și pînă în tocul ușilor de la fiecare apartament, zeci de imagini sugerînd natura cu farmecul ei. Și nu un singur etaj, ci pînă la ultimul patru. Cu siguranță, o premieră în țară. La etajul trei, un tînăr, cu un cercel în ureche și părul gelat, fuma liniștit din țigară. întrebat ce părere are despre decorul din jur, a răspuns calm: „Nu-mi place. E prea copilăresc!”. L-am întrebat dacă știe unde locuiește Ion Măric. A dat din umeri. La ultimul etaj era o singura ușă fără numele familiei trecut. Am sunat și, în cîteva secunde, a apărut eroul nostru.
Nu s-a arătat suprins cînd m-a văzut mirat de cele întîlnite pe casa scării. M-a lămurit că a pictat totul în urmă cu 25 de ani. „Am vrut să ne rupem de atmosfera sufocantă a unui bloc. Toți vecinii au contribuit la aceste desene. Doar așa le-a fost mai ușor să înțeleagă și să aprecieze valoare acestei munci”, ne-a explicat Măric. Am aflat că, tot pe peretele din scară, fusese o lucrare de dimensiuni mai mari, cu Ștefan cel Mare și Daniil Sihastru. A dispărut într-o dimineață cu totul. „Au luat și cuiele”, ne-a spus pictorul. Am trecut de la povestea scării vopsite la poveste vieții celui care din tractorist a devenit unul dintre cei mai importanți artiști plastici naivi români.
Așezat pe un scăunel, lîngă balcon, sau, mai bine zis, lîngă atelierul de creație, ne-a povestit. „Cred că mie ursitoarele mi-au pus în mînă bidineaua. Mi-a plăcut să pictez dintotdeauna. în clasa a doua, prin ’52-53, desenam reproduceri din diferite cărți. în 1964 am terminat școala profesională, după care m-am angajat în agricultură, pentru că meseria mea de bază este cea de tractorist. Noaptea aram, ziua treieram”, ne-a povestit el. Chemat în armată, în 1966, a fost decis ca apoi să nu mai revină în agricultură. „Am dat bir cu fugiții” a spus el. Și s-a angajat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL), unde a lucrat ca maistru tehnolog din 1967 pînă în 2000, adică pînă la pensionare. Pentru că pasiunea pentru pictură nu s-a stins, între 1967 și 1973, a urmat trei ani de pictură și trei de grafică la clasa lui Ilie Boca, după care, între 1976 – 1980, a absolvit Liceul de Arte Plastice din Bacău, la clasa lui Gheorghe Velea. „Eram cel mai în vîrstă dintre elevi și trebuia să învăț pentru a nu mă face de rîs în fața colegilor mai tineri. Umblam cu cărțile după mine la serviciu pentru a mai învăța. «Măric, ai grijă ce faci și învață, că trebuie să fii exemplu pentru colegii tăi», îmi spunea profesoara. Pe atunci nu o agream pentru lucrurile astea. Acum, cînd o văd pe stradă, strig după ea și o salut”, ne-a mărturisit artistul. După 1990, ca mulți alți români, a plecat la muncă în Israel, unde a lucrat 22 de luni, dintre care jumătate pe un șantier, jumătate într-un spital. „Șantierul era undeva lîngă Tel Aviv. Dormeam într-o livadă de portocali. E deosebit să te trezești dimineața într-o livadă cu portocali înfloriți. Am băut și vin de portocale, făcut de mine. După șantier am lucrat într-un spital din Tel Aviv. Făceam de toate. Reparam uși, yale, chiuvete, adică tot ce se strica. Eram meșterul spitalului”, ne-a povestit Ion Măric. Ca orice bun creștin, pictorul băcăuan nu a neglijat din locurile sfinte. „Am vizitat și Betleemul și Ierusalimul, dar după aproape doi ani, m-am întors acasă. Cele 22 de luni mi-au fost suficiente”, ne-a lămurit el. La Bacău, s-a retras în apartamentul din strada Radu Negru, unde a continuat să picteze și să aibă grijă de porumbeii din pod. „Am mai mulți porumbei sus, în pod. Dimineața vin și-mi bat în geam să le dau mîncare. Mă mai joc cu ei, dar nu-i aduc în casă pentru că mi-au făcut prăpăd ultima oară”, ne-a explicat Măric. Cît privește picturile, acestea nu ies din casă, pînă cînd nu sînt analizate de ochiul critic al Niculinei, soția sa. „Ea îmi privește lucrările și-mi sugerează unde ar mai trebui să mai adaug ceva. Este primul meu critic”, ne-a spus Măric. „Nu fac nimic. încerc să fiu sinceră cu el și îi spun ce cred că mă deranjează la o lucrare sau alta”, ne-a lămurit soția. Niculina Măric este însă și preparatorul pînzelor artistului, mai ales că, după 36 de ani de căsnicie, s-a obișnuit în ipostaza de consoartă de artist. „L-a început mi-a fost greu, dar în timp s-a rezolvat. Binențeles, se mai întîmplă să-i vină cîte o idee și se trezește cu noapte-n cap, iese pe balcon și pictează”, ne-a destăinuit ea. Ion Măric a ținut să-i dedice Premiul de Excelență din partea Asociației „înfrățirea” din Ghimeș Făget. „Vreau să menționați că dedic acest premiu soției mele”, ne-a zis Ion Măric, care a ținut să ne spună că a încercat să comunice prin desen. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!