Recurs la istorie

„Două într-unul!…”

* Un domn catolic al Moldovei, fervent luptător pentru Unirea Moldovei cu Țara Românească

în urma reprimării brutale a revoluției române din anul 1848, reprezentanții forțelor oprimatoare din Moldova și Țara Românească s-au întîlnit la Balta Liman, unde au hotărît numirea de către sultan a domnilor respectivi pe o durată de șapte ani. în conformitate cu noile prevederi a fost numit domn al Moldovei Grigore Alexandru Ghica, în luna mai 1849. Acesta a preluat conducerea statului în luna octombrie. Prin convenția încheiată la 19 aprilie / 1 mai 1849, diplomații reprimatorilor au decis ca „pînă la consolidarea liniștei interne” statele românești să fie ocupate de armatele ruso-otomane, timp în care a funcționat cîte un comisar extraordinar, care avea obligația să urmărească îndeaproape „mersul lucrărilor și politica domnilor” celor două state românești, a căror dependență față de „protector” și „suzeran” era tot mai strîns legată cu lanțurile cele mai grele și tot mai insuportabile. Ocupantul rus a impus obligația întreținerii oștirilor sale de către populația ambelor țări, care costa anual peste 42.000.000 ruble aur.
Cu toate acestea, la 21 iunie 1853 armatele țarului au trecut Prutul, ocupînd Moldova și Țara Românească. Puterea suzerană, prin sultanul otomanilor, nu putea tolera ca „funcționarii Porții să rămînă în țările ocupate de dușman” și în consecință a dispus ca Barbu Știrbey și Grigore Alexandru Ghica să părăsească tronurile celor două state. Aceștia s-au retras în Austria „neutră” după 30 august 1853. Armatele aliate Imperiului Otoman au declanșat ofensiva împotriva Rusiei și Crimeii. Imperiul austriac a profitat de situație și prin manevre diplomatice a încheiat, în iunie 1854, convenția cu Poarta, în conformitate cu care a trimis armatele sale „pentru a obține evacuarea Principatelor dunărene de armată străină”. Retragerea agresorilor ruși a fost urmată, în iulie 1854, de agresiunea și ocupația austriacă.
Victoria aliaților otomano-occidentali împotriva țarismului, mereu periculos și deosebit de agresiv, a creat posibilitatea deschiderii Congresului de pace de la Paris, ale cărui lucrări au început la 28 februarie 1856. La acest congres au participat reprezentanții Imperiului Otoman, Austriei, Franței, Angliei, Rusiei, Prusiei și Sardiniei. Problema unirii celor două principate dunărene a fost pusă în discuție în ziua de 8 martie 1856, atunci cînd președintele congresului, ministrul de externe al Franței, contele Walewski, a rostit cuvintele: „înainte de a se atinge chestiunea noii organizări a Principatelor este de cercetat dacă ele trebuie a mai trăi sub o organizare separată și dacă nu ar fi în interesul atît al acestor țări, cît și al Europei, ca ele să fie întrunite într-un singur stat”. Reprezentantul Angliei, Clarendon, a exprimat cuvintele: „Dorințele poporului trebuie luate în seamă”. Orlov, delegatul Rusiei învinse în recentul război, s-a exprimat în același sens. Buol, reprezentantul Austriei, în scopul tergiversării adoptării unei hotărîri operative, a făcut propunerea „a se consulta mai întîi dorințele poporului”, deși acestea erau foarte cunoscute. Ali Pașa, marele vizir, s-a pronunțat împotriva unității Moldovei și a Țării Românești.
Lucrările acestei importante reuniuni internaționale au fost încheiate la 30 martie 1856. Prin hotărîrile adoptate Țările Române au fost scoase de sub „protectoratul” Rusiei și trecute sub al celor șapte puteri, dar rămîneau sub suzeranitatea sultanului. Acesta urma să elaboreze un firman în baza căruia să se desfășoare consultarea poporului, iar rezultatele să fie transmise la Paris, unde altă întrunire internațională urma să decidă soarta acestora.
Imediat după aflarea acestor hotărîri, domnul Moldovei – Grigore Alexandru Ghica, provenit dintr-o familie de catolici, el însuși adept devotat al acestei credințe, „plecase într-o călătorie prin provincie, mergînd la Tîrgul Ocnei și la Galați și fiind primit pretutindeni ca solul unirii” (N.Iorga).
La Constantinopol, activitatea lui Grigore Ghica era foarte bine cunoscută. Targioni – reprezentantul statului napolitan la Poartă, în raportul său către comandatorul Carata, întocmit la 3 iulie 1856, a precizat în această privință că acesta „s-a demonstrat în mod constant, deși provocase resentimente la Poartă, prin practicile sale extrem de active în favoarea unirii celor două Principate într-un singur stat”.
Pasajul următor din raportul diplomatic întocmit în capitala Imperiului Otoman la cîteva zile după sosirea marelui vizir de la Paris completează și amplifică aprecierea lui Nicolae Iorga în această privință. „Numitul principe Ghica, în ziua de 27 a lunii trecute, era așteptat la Galați, deoarece el parcurgea districtele Principatului pentru a promova votarea în favoarea fuziunii. De două zile, sub direcția deputaților adunării de la Iași, în fiecare district se promova ideea votării favorabile Unirii. în aceste condiții, se poate afirma că «populația Moldovei va vota în virtutea propriei conștiințe, nu prin a imita. Voturile vor fi exprimate în mod spontan, dar vor fi toate în favoarea Unirii»”.
Diplomatul napolitan a apreciat corect că și în Țara Românească se proceda la fel, dar cu mai puțină solemnitate.
Activitatea realizată de domnul patriot al Moldovei în favoarea unirii Principatelor dunărene, în condițiile ocupării acestora de către armatele împăratului habsburg, demonstrează convingerile sale patriotice, ale apartenenței sale și a micilor comunități catolice moldovenești la națiunea română. în același timp, întreaga activitate a domnului Moldovei, provenit din marea familie de boieri Ghica, convinge asupra falsității ideilor răspîndite de către agenții maghiarismului, ai exclusivismului maghiaro – ceangăiesc a românilor catolici dintre Carpați și Nistru. Cărțile: „Din Arini la Săbăoani” și „Ceangăii din Moldova”, care preiau vechile teze revizioniste, nu au decît valoarea unei maculaturi. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)de la Paris, ale căr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!