Rasiști discriminați

Ștefan RADU

Preocupați de evenimentele cu adevărat importante – răpirea jurnaliștilor români, decesul Papei, doliu la Monaco, arestarea lui Hayssam Omar – am trecut, poate, mai ușor peste o știrea cam isterică despre boacăna unui DJ din Spania. Tînărul îndrăgostit de muzică – DJ Sito pe numele lui „de scenă” – a compilat niște melodii în care îi înjură pe infractorii români care au tulburat liniștea localității în care trăiește de o viață. Bineînțeles că s-au găsit destui cei care au sărit ca arși declarînd că ne aflăm în fața unui atac rasist extrem de violent. Culmea este că informația despre zgubiliticul spaniol poate fi citită în mai toate ziarele și dacă răsfoiești respectivele publicații vei găsi, alături, mici reportaje despre furturile și tîlhăriile operate de comunitățile de romi pripășite pe lîngă orașele din România. Cum îndrăznești să scrii despre așa ceva, ești catalogat drept rasist. Mai deunăzi, citeam despre prăpădul pe care îl fac la Moinești membrii unei colonii din împrejurimi. Despre cazul Mocirla (Buhuși) a aflat o întreagă țară. Atunci unde este rasismul? Ajung victimele să fie condamnate pentru că s-au săturat de teroarea, mojicia, violența celor pe care i-au adăpostit? Aceasta este întrebarea care se pune și în cazul semnalat în Spania. Cu siguranță că acolo există zeci de mii cetățeni români (de diverse culori și religii) care muncesc și trăiesc în cel mai cinstit mod. însă atunci cînd îți vezi de treabă nu ești băgat în seamă. Vei fi tratat la fel ca oricare alt om de pe mapamond. Dacă furi, înșeli, faci scandal, atunci vei fi respins și umilit. Pentru că așa meriți… Occidentalii s-au săturat de puradeii care cerșesc prin piețele marilor capitale, de hoții de buzunare, de prostituatele ce au umplut Italia (urmașe ale celor care au cucerit, imediat după 1990, Istanbulul). Reacția lor este una de autoapărare comunitară. în plin centrul Atenei, la o terasă a unui restaurant celebru, m-au scos din răbdări doi inși care chinuiau niște viori dezacordate din care ar fi trebuit să se audă celebrele manele dîmbovițene. Bruneți și transpirați, muzicanții cerșetori îți tăiau orice chef. Mulți clienți îi plăteau doar pentru a scăpa de ei. Am trăit atunci unul dintre momentele în care mi s-a făcut rușine pentru că veneam din România. Peste tot unde am mers am avut nevoie de o zi, două să-i conving pe localnicii cu care intram în contact că nu toți sîntem la fel. Zilele trecute priveam la un nesimțit care trecea strada, agale, printre masinile care claxonau și frînau în disperare pentru a nu-l accidenta, iar cretinul îi înjura pe șoferi. Cu astfel de oameni defilăm prin Europa? Prostia este însoțită, mai mereu, de aroganță, de un ciudat naționalism de bodegă și de o cumplită frustrare bățoasă. Nu ne plac regulile, ne descurcăm, tragem pe sfoară pînă și istoria, profităm de buna-credință a celor care sînt dispuși să ne ajute și – în final – sîntem revoltați că lumea în care trăim ne amendează și ne exclude cu o anume jenă: îi este rușine și ei că a avut încredere în noi.
Nu cei care îi înjură pe hoții veniți din România sînt de condamnat. Vina cea mare aparține statului român. Plătim instituții care au ca misiune principală securizarea granițelor, verificarea celor care pleacă în lume sub acoperirea numelui de român. Cum este posibil ca rețele întregi de prostituate minore aduse de pe meleagurile mioritice să fie arestate exact în zona în care obscurul DJ Sito compune cîtece de protest? Semeni de-ai noștri sînt hoți de mașini (au devenit adevărați maeștri în domeniu), „pești”, falsificatori de valută, spărgători de case, tîlhari de autostradă (în Italia, cetele de albanezi și români, la un loc, terorizează marile artere rutiere). Cum ajung pe acele meleaguri asemenea indivizi cîtă vreme condițiile de trecere a frontierei sînt destul de ferme? Noi trebuie să-i condamnăm pe acești infractori, altfel, vom fi respinși de la granițele statelor vestice – precum cazul recent cu autocarele din Spania. Occidentalii ne-au primit, după 1990, în casele lor, ne-au dat de muncă, ne-au lăsat să ne îndeplinim visele. Ne-au cerut doar să respectăm legile – scrise și nescrise – ale locului. Așa procedăm și noi cu cei veniți din Asia sau Africa. Sîntem, oare, rasiști dacă, în acest moment, verificăm mai atent afacerile arabilor stabiliți în România? După ce am descoperit că adevărate rețele de crimă organizată sînt coordonate de figuri importante ale comunității arabe am devenit mai suspicioși. La fel se comportă și spaniolii sau austriecii: cînd numărul jafurilor și marilor tîlhării a crescut inexplicabil și în mai toate aceste infracțiuni s-a constatat că sînt implicați cetățeni români (unii extrem de bruneți), atunci au început să ne trîntească ușa în nas. Problema nu este a lor; este a noastră. Așa cum de nenumărate ori am spus că liderii romilor de pe la noi ar trebui să facă mai puțin tămbălău pe motiv de discriminare și să pună osul la treabă pentru a-i educa și disciplina pe cei din etnia lor, tot așa spun că autoritățile române au datoria să aplice legea fără nici un sentiment și să stopeze exodul spre Europa al tuturor hoților, proxeneților și escrocilor purtători de pașapoarte românești. Aud că Ambasada noastră la Madrid se ține de metafore. A dat publicității un comunicat intitulat „Xenofobia dansează pe Internet” în care condamnă gluma proastă a acelui DJ Sito. Mă tem să nu primească o replică de genul „Școala românească de tîlhari cucerește Peninsula Iberică”… Vorba unui celebru politician de Dîmbovița, ar trebui „să facem ciocu’ mic” și să curățăm mizeria din propria gospodărie. Dacă ești hoț și mai miroși și a nespălat, vecinii îți închid ușa în nas și te evită. M-am săturat să tot înghit mojicia unor infractori care cer legi care să-i protejeze. Drepturi ai doar atunci cînd ești disciplinat, corect, harnic, politicos, dornic să lași ceva în urma ta. Numai pentru că aparții unei minorități, oricare ar fi ea, nu-ți dă dreptul să terorizezi majoritatea cu apucături inacceptabile.

doar pentru a scăpa de ei. Am trăit atunci unul dintre momentele în care mi s-a făcut rușine pentru

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!