Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan Baptista de la Salle
Ia aminte cu dinadinsul de tine însuți, încît dacă ești mîhnit pe cineva, cu oarecare mîhnire și supărare, să nu spui nimic necuviincios. Mai întîi să taci pînă cînd ți se va liniști inima, cu rugăciunea neîncetată, și atunci să ajuți pe fratele (care ți-a pricinuit mîhnirea). Dacă este trebuință să mustri pe fratele și-l vezi mîniat și tulburat, să nu-i spui nimic, ca să nu-l superi mai tare. Și cînd vezi că și tu și acela vă găsiți în pace desăvîrșită și blîndețe, atunci vorbește-i nu mustrîndu-l, ci reamintindu-i cu multă smerenie și blîndețe ce trebuie, neieșind cuvînt mînios din gura ta. Să te lupți totdeauna cu credința că te afli înaintea ochilor lui Dumnezeu și că totdeauna âl vezi. Să te temi de Dumnezeu și să te cutremuri de El, știind că înaintea slavei și măreției Lui celei nespuse ești ca și cum n-ai fi, ești pămînt, cenușă, putreziciune și vierme.
Ia aminte cu dinadinsul de tine însuți, crezînd că Domnul, deși a fost bogat în puteri dumnezeiești, a murit și a înviat pentru noi și ne-a răscumpărat cu Sîngele Lui. Și pentru că ești rob răscumpărat să nu trăiești mulțumindu-te pe tine, ci pe Domnul. Să fii robul Lui desăvîrșit, în toate, și să ai nepătimire desăvîrșită. Precum un animal domestic se supune fără împotrivire stăpînului său, așa să te supui și tu totdeauna înaintea lui Dumnezeu. Să fii mort cu desăvîrșire față de patimile omenești și față de orice plăcere. Să lucrezi voia dumnezeiască cu toată voia ta. Astfel, niciodată nu vei gîndi că ești liber, ci vei spune că ești robul lui Dumnezeu, care trebuie să se supună și să urmeze voia Lui cea dumnezeiască. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.