Modificarea Codului Fiscal a adus noutăți pentru toți contribuabilii. Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău ne-a pus la dispoziție modificările esențiale ale acestui act normativ, pe care le vom prezenta succesiv. Astăzi vom face referire la cele care privesc impozitul pe profit și impozitul pe venit.
„Referitor la impozitul pe profit – a precizat purtătorul de cuvînt al DGFP, Maricel Radu -, contribuabilii care au optat pînă la 30 aprilie inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vînzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective. Cheltuielile corespunzătoare sînt deductibile la aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului”. Astfel, cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale sînt nedeductibile la calculul impozitului pe profit. De asemenea, contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenție amortizabile și care au dedus cheltuieli de amortizare reprezentînd 20% din valoarea de intrare a acestora conform prevederilor legale, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenție, pînă la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligația să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul în care nu sînt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit se recalculează și se stabilesc dobînzi și penalități de întîrziere de la data aplicării facilității respective, potrivit legii.
Veniturile din dobînzi se impun cu 10%
în cazul impozitului pe venit, nou este că veniturile din transferul proprietăților imobiliare sînt supuse impozitului pe venit. dar nu sînt venituri impozabile indemnizațiile pentru risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit legii. La fel, nu sînt impozabile veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav și accentuat, încadrate cu contract individual de muncă, veniturile din dobînzi la depozitele la vedere/conturile curente pentru care rata dobînzii este mai mică sau egală cu nivelul ratei medii a dobînzii pe piața interbancară – BUBID la o lună, în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face calculul, precum și la depuneri la casele de ajutor reciproc, De asemenea, veniturile sub formă de dobînzi se impun cu o cotă de 10% din suma acestora. Pentru veniturile sub formă de dobînzi, impozitul se calculează și se reține de plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, în cazul dobînzilor capitalizate, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situația sumelor primite sub formă de dobîndă pentru împrumuturile acordate în baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobînzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobînzi se face lunar, pînă la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plății dobînzii, pentru venituri de această natură pe baza contractelor civile.
Veniturile din jocurile de noroc se impozitează cu maxim 25%
Impozitul asupra cîștigului din transferul titlurilor de valoare înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobîndirii se calculează prin aplicarea unei cote de 10%, iar impozitul asupra cîștigului din transferul titlurilor de valoare înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobîndirii se calculează prin aplicarea unei cote de 1%. „La fel – a mai precizat Maricel Radu – impozitul asupra cîștigului din operațiuni de vînzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract și orice alte operațiuni similare se calculează prin aplicarea unei cote de 10%. Venitul net din premii este diferența dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc și suma reprezentînd venit neimpozabil. Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune, prin reținere la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net. Trebuie reținut că veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reținere la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului net care nu depășește cuantumul de 100 milioane lei și cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depășește cuantumul de 100 milioane lei. Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri. „Nu sînt impozabile – a încheita purtătorul de cuvînt al DGFP – veniturile obținute din premii și din jocuri de noroc, în bani și/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 6 milioane de lei pentru fiecare concurs sau joc de noroc, realizate de același organizator sau plătitor într-o singură zi.. Impozitul calculat și reținut în momentul plății este impozit final. Impozitul pe venit astfel calculat și reținut se virează la bugetul de stat pînă la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.” (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.