Despre cum vine primăvara

Mihaela BUFNILĂ

Sigur că primăvara vine atunci cînd universului i se face de primăvară și rostogolește Pămîntul pînă ce acesta se așează în poziție de primăvară. Sigur că sunt calcule, unghiuri, coordonate după care primăvara se orientează în aranjarea ei peste lume.

Dar asta este la urma urmei treaba universului și a planetelor lui și a celorlate părți alcătuitoare, văzute și nevăzute. Felul în care vine primăvara însă este altul de la un an la altul, de la un loc la altul și mai presus de toate, de la un om la altul.

Primăvara vine în fiecare an într-un alt fel pentru că și ea, ca toate cele, are cu un an mai multă minte, pentru că se încadrează în trendul anului și pentru că zilele numărate de februarie trebuie să îi dea ceva bătaie de cap. E una la oraș și alta pe coline. E șăgalnică pe la intersecții și dusă cu pluta în aval. E babă în primele zile din martie și cadînă spre sfîrșit. E culmea cum stă pironită în culise și nu iese la rampă cînd bați din palme. E cum vrea ea.

Te trezești împresurat de primăvară și începi să cauți semne în urmă, să-i dai de început. Pentru unii a venit de la mijlocul lui februarie cînd lumina ei s-a așternut pentru prima oară pe fațada blocurilor din Mihai Viteazu. A strălucit preț de cîteva ore de pe la zece dimineața, a poleit ferestrele de pe o parte și le-a lăsat să se oglindească pe cele de pe partea opusă pentru ca toată lumea să aibă cîte un pic fără supărare, după care a intrat în teacă și n-a mai ieșit pînă mai zilele trecute.

Pentru alții poate a venit cu mîncătorul de zăpadă din urmă cu cîteva duminici. Hămesit a venit mîncătorul de zăpadă și hămesit a plecat. Și-a fluturat mai toată ziua mirosul rece și umed de nea, a făcut „bau” la cei mai slabi de înger și s-a scurs pe după dealuri cu burta goală. Primăvara a mai venit atunci cînd păsările care mănîncă din bucătăria mea mi-au comunicat clar că vor o schimbare de meniu. Li se acrise de atîta grîu, mai voiau și altceva și eu trebuia să mă gîndesc bine la asta pentru că pe jos începuseră deja să apară și altele, proaspăt ieșite din pămînt sau recent căzute de pe ramuri. Iar păsările nu cer de mîncare cum fac pisicile sau cîinii. Păsările se mută de la ferestra dormitorului la cea din baie, de la cea din baie la cea din bucătărie și cînd te prind, se uită la tine. Atît. Numai ciorile știu să pună gheara pe tocul de la geam și să-și întindă gîtul înspre înăuntru. Lucru lesne de înțeles la cîte știu ciorile.

Pe dinăuntru, primăvara vine în dimineața în care te trezești înaintea ceasului pus să sune la ora de primăvară. Mai precis, între seara în care ți se face, în sfărșit somn pe la orele zece arătate de ceas și dimineața în care nu ieși din somn visînd că dormi. Cînd te uiți pe geam, la crengile de tei și simți o înaripare pe care numai că primăvara o poate pune pe tine.

Și dacă încă mai ai îndoieli, stai cu ochii pe cuibul clădit de rîndunele la fereastra biroului. De pe la sfărșitul lui martie te uiți de mai multe ori pe zi. Dacă ai pierdut clipa în care se întorc rîndunelele, stai un an întreg să le-aștepți. Nu-i DVD, nu poți undo și nici apăsa pe stop ori pe play, e life! Și tot ce vezi de fapt e-o linie neagră pe cer și-o coadă în furculiță întoarsă spre tine din cuib. Nu vin în fiecare an în aceeași zi și în nici un caz la aceeași oră. în urmă cu cîteva primăveri au ajuns pe la amiază, anul trecut pe la patru iar mai alaltăieri la puțin după ora unu, pe un cer strălucitor și cu vînt. Sosirea lor e, ca și ploaia de stele, prima brumă sau trecerea cîte unei comete, un eveniment tulburător pentru că se petrece mai presus de ceea ce vrei, de ceea ce poți sau de ceea ce speri și te așează astfel în locul și în clipa în care-ți este dat să fii.
nu poți undo și nici apăsa pe stop ori pe play, e life

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!