Cîștigătoarele unui concurs de miss organizat cu mare pompă de politicieni locali în campania electorală au rămas cu buza umflată, întrucît nici pînă acum nu și-au primit premiile promise. Organizatori au fost membri ai Alianței „Dreptate și Adevăr”, în special cei de la PNL, care pe 13 noiembrie au pus la cale concursul, la care au fost și invitați de seamă, actuali deputați și senatori. După cum era firesc, ocupantele podiumului ar fi urmat să primească și premii în bani, de trei, două și respectiv un milion de lei, plus cîteva cosmetice.
Printre cei care s-au aflat în juriu au fost și Codrin Lungu, membru al Biroului Județean al PNL Bacău, Liviu Miroșeanu și Ionuț Paler, candidați ai Alianței pentru Camera Deputaților, Cornel Pricope, președintele tineretului liberal Bacău. Toate bune și frumoase, mai ales că premiantele s-au bucurat la gîndul premiilor. Numai că așteptarea lor, iar mai apoi insistențele pentru a-și primi banii, au rămas fără nici un rezultat. în plus, într-un ziar local a mai apărut și un material, nesemnat, în care fetele erau numite «nesimțite» că îndrăznesc să-și ceară banii. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul.
„Am cîștigat acel concurs de miss și mă așteptam să primesc premiul promis, adică trei milioane de lei. Nu am primit nici un ban nici pînă în ziua de astăzi. Văzînd că nu m-au contactat, am mers eu la ei și am vorbit cu Alina Urdă, membru al organizației de tineret a PNL, care mi-a spus că îmi voi primi banii, dar să am răbdare. Materialul defăimător din presă, nesemnat, este un atac murdar la persoană, peste care nu pot trece”, a declarat Anca Crăciun, studentă în anul trei la Facultatea de Inginerie Economică a Universității Bacău, și purtătoare a titlului de miss care i-a adus atîtea necazuri. Marilena Cristian, ocupanta locului doi, este de părere că „sîntem studenți și nu sîntem respectați. Organizatorii au declarat pe parcursul concursului că se vor acorda acele premii în bani. Probabil că acei bani nu mai există, fiindcă cei de la PNL ne-au spus să ne luăm gîndul de la ei”.
Membrii PNL sînt uimiți de îndrăzneala fetelor
Am încercat să pătrundem acolo unde fetelor li se închiseseră ușile în nas, mai exact, sediul PNL. „Cum, fetele ne-au reclamat? Dar au primit premii în cosmetice. Și apoi, nu era problema tineretului să se ocupe de situația banilor, ci a membrilor PNL. Eu le cunoșteam pe studente și le-am chemat să participe la miss”, spune Alina Urdă, una dintre persoanele implicate în organizarea concursului. Același lucru ni l-a spus și șeful tinerilor liberali din Bacău, Cornel Pricope. „Nu a organizat tineretul PNL manifestarea. De așa ceva se ocupau structurile existente de la nivelul județean al partidului”. Ca urmare, am solicitat o opinie de la prim-vicepreședintele PNL Bacău, deputatul Valeriu Gheorghe, care la o primă discuție ne-a declarat că „nu știu nimic despre acest eveniment, deoarece nu am participat la el. Trebuie să luați legătura și cu cei din PD”. Ulterior, tot Valeriu Gheroghe a găsit vinovatul: „Codrin Lungu, membru al Biroului Permanent Județean al PNL, a organizat acea manifestare. Faptul că nu li s-au dat banii fetelor în tot acest răstimp este un fapt regretabil. Vina îi aparține în totalitate lui Codrin Lungu. Subiectul va fi dezbătut în ședința săptămînală a partidului”.
Cît despre cel arătat cu degetul de șeful său, Codrin Lungu s-a arătat foarte uimit că fetele mai vor bani. „Ce bani? Nici nu știu să fie vorba de bani. Le-am dat alte premii. Ne-au denunțat la ziar, au dat declarații?”, s-a arătat foarte contrariat Codrin Lungu. Confruntat cu declarațiile fetelor, Codrin Lungu a avut o reacție mai nuanțată: „Păi dacă a fost vorba de bani, îi voi da eu. Eu nu am promis că le dau bani. Am vorbit cu fetele și a rămas să le dau respectivele sume la sfîrșitul săptămînii”, a declarat consilierul directorului general de la CET și membru PNL.
Post scriptum PD-ist
Problema este văzută cu detașare la Partidul Democrat. „Noi ne-am implicat foarte mult în campania electorală, mai puțin în manifestarea concursului de miss, desfășurată pe 13 noiembrie. Acolo am fost mai mult invitați de cei de la PNL”, a declarat Laurian Lungu, președintele de la Organizația de tineret a PD. Același fapt a fost întărit și de declarațile Nadiei Stan, șefa departamentului de resurse umane: „Am încercat să venim cu cîteva fete și noi, care nu au mai fost primite în concurs de cei din PNL, deoarece au ajuns prea tîrziu. în acest fel, nu am fost deloc implicați în eveniment, deci nici în gestionarea unor fonduri de premii”. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.