Situația pare a se complica tot mai mult în scandalul de la Centrul de Servicii Comunitare (CSC) nr. 4 Lucăcești, după ce descinderea la fața locului a inspectorilor de muncă nu a înregistrat vreun rezultat.
Pe 30 decembrie 2004, primarul municipiului Moinești, Vasile Ailincăi, a închis peste noapte orfelinatul din cartierul Lucăcești, trimițînd în șomaj fără preaviz peste 30 de persoane. După trei luni, în urma semnalului de alarmă tras în Ziarul de Bacău cu privire la cele întîmplate, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a trimis imediat acolo o echipă care să elucideze lucrurile. „Din cîte am aflat de la viceprimar, consiliul local nu a încheiat vreodată contract de muncă cu salariații CSC, resursele umane ale unității fiind gestionate de către Protecția Copilului”, au spus membrii echipei de control. „Neacordarea avizului înainte de concediere este o încălcare a Codului Muncii. Victimele unui asemenea abuz pot contesta decizia arbitrară în instanță”, a explicat inspectorul-șef Ion Barbu. Afirmațiile făcute de reprezentantul primăriei Moinești nu concordă însă cu spusele fostului director de la CSC 4, Gheorghe Bușilă, care rămîne la convingerea că vina o poartă primarul Ailincăi: „centrul cu personalitate juridică era finanțat de primărie încă din octombrie 2003, unitatea făcînd parte din organigrama acesteia. în momentul sistării activității am primit numai o adresă, venită și ea prea tîrziu ca să mai pot anunța personalul”, a explicat el. (Alin LEANCĂ)
alul” a explicat el. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.