Salutări din Bacău!

Focul cel mare din 1926

Aspectul orașului Bacău a fost schimbat în decursul timpului de două mari incendii: unul izbucnit în 1853 și altul în luna mai 1926. În vara anului 1853 s-a aprins o școală evreiască; a ars toată partea de nord a orașului, pînă la biserica Sfântul Neculai și spre răsărit, pînă la Bistrița. Mai mult de 350 de case, dughene și barăci au căzut jertfă „pojarului”. Cei cărora le-au ars bunurile au început, în anii următori, a-și face case, astfel că pînă la 1866 se zidi mai toată partea pe unde a fost focul. Cei mai înstăriți cumpărau din locurile sterpe în urma incendiului și își construiau locuințe și magazine. Majoritatea acestor case erau fără gust, deoarece în oraș nu erau arhitecți. Ioja Ungurul cu tovarășii săi zideau casele cum îi ducea capul și cum cereau proprietarii, deoarece nu existau regulamente privind construcțiile. Prin 1870 au venit și la Bacău arhitecți și ingineri, iar Primăria a întocmit regulamente pentru alinierea străzilor și pentru construcții. A început să se construiască mai ordonat, mai sănătos și mai bine.
Sediul pompierilor s-a aflat, după martie 1865, în cea mai veche construcție din Bacău – „casa Morțun”, astăzi Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, unde s-a aflat și Primăria (despre această clădire am scris pe larg în numărul din 12 martie).
În iarna anului 1880 a ars „casa Mavromati Sion”, care fusese cumpărată de Primărie și în care își aveau cazarma pompierii. Primarul G. Răileanu a dat comandă arhitectului G. Sterian pentru a se construi pe acel loc o casă mare, cu două rînduri, care să slujească pentru cazarmă de pompieri și sediu de poliție, iar etajul să aibă o sală mare, pe care a numit-o „sala de expoziție”. Dar scopul zidirii acestui „Palat Municipal”, devenit ulterior „Ateneul”, nu era atît pentru cazarmă și poliție, ci ca să fie o sală de teatru, de întruniri și activități culturale. În primăvara anului 1895 s-a început construcția, în timpul primarului Costache Radu, și a fost terminată în 1897, în timpul primarului L. Sachelarie. Clădirea avea, în partea destinată pompierilor, un turn – cea mai înaltă construcție din oraș la acea vreme, din care se supraveghea în permanență orașul pentru a se observa incendiile (despre această construcție am scris pe larg în numărul din 19 martie).
Cel mai mare incendiu din Bacău a izbucnit în luna mai 1926, într-o duminecă, pe la orele 12 ziua, de la o casă (după versiunea oficială) din Bulevardul Carol I, situată lîngă un depozit de cherestea, care cuprins de flăcări a produs dezastrul. În mai puțin de o oră, focul -care se propaga în zig-zag cu o viteză înspăimîntătoare, a cuprins peste 400 de construcții – case și fabrici, distrugînd moara Calmanovici, marile fabrici de postav Gros și Singer, dar și alte fabrici mai mici .Tot cartierul din partea de nord a orașului nu era decît un cîmp de ruine, cu tot ajutorul dat și de pompierii din orașele Roman, Buzău, Râmnicu Sărat și Buhuși, care au venit cu trenuri speciale. Comandant al pompierilor era Dumitru Tutunaru. Acest incendiu, unul dintre cele mai mari cunoscute în România, a declanșat multe discuții și „bîrfe” privind locul izbucnirii, cauzele și „interesele” care l-au determinat. Se pare că firmele de asigurări, care au plătit mari sume pentru despăgubiri, nu au fost străine de izbucnirea și amploarea incendiului. Corespondenții presei centrale au scris numeroase articole despre incendiu. S-au constituit numeroase comitete de ajutorate a „arșilor” de la Bacău.
La început, serviciul de pompieri din Bacău se rezuma la cîteva butoaie de lemn trase de boi și din care „pojarnicii” (pompierii) scoteau apa cu căldările. În timpul iernii pompierii întrebuințau pentru incendii apa adusă de la Sărata, care îngheța numai la temperaturi foarte scăzute. Apa se păstra în rezervoare protejate termic de centuri de gunoi.
Mai tîrziu au fost aduse de la Viena aparate de incendiu, care deși erau destul de vechi mai funcționau și în anul 1933. Serviciul de pompieri al municipiului Bacău era, în anul 1933, înzestrat și cu următoarele mașini: o motopompă „Magirus” cumpărată în anul 1927; o auto-pompă cisternă „Magirus”, cu motor de 70 H.P., debit 1 000 litri pe minut și capacitatea rezervorului de 3 500 litri, pusă în funcțiune în septembrie 1928; o auto-cisternă „Latil” de 55 H.P., rezervorul avînd o capacitate de 3 000 litri, care a fost pusă în funcțiune în anul 1928, precum și cu o scară metalică ce putea să ajungă la cele mai înalte clădiri din oraș.
În anul 1933 pompierii erau sub comanda locotenentului Ioan Bărbulescu. (Prezentare și ilustrații din colecția privată ing. Ioan Catană) cereau proprietarii, deoarece nu exi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!