O casă din satul Podiș, comuna Mărgineni, a luat foc. ânăuntru, o bătrînă de 87 de ani se luptă cu flăcările, dar nu reușește să le facă față. Nici măcar nu mai apucă să ajungă la ușă. Fumul o sufocă, hainele i se aprind. Femeia cade. Focul cuprinde întîi o cameră, apoi o altă încăpere și în final acoperișul. Cu toate că locuința bătrînei este făcută scrum, nimeni nu vede nimic. Abia cînd focul se potolește, pe la ora șapte dimineața, un vecin iese din casă. Valentin David simte mirosul de fum. Se uită în ograda vecinei, iar ceea ce i se înfățișează ochilor îl îngrozește. Din casa Elenei Muntenașu nu a mai rămas aproape nimic, iar femeia nu se zărește nicăieri. Valentin David dă fuga pe la vecini, care sar imediat. Zeci de găleți cu apă sînt trecute din mînă în mînă. Zadarnic însă. Bătrîna a fost găsită carbonizată, iar din casă nu se mai putea salva mare lucru. în final au apărut și pompierii, dar ei nu au mai avut ce să facă.
Din bunurile Elenei Muntenașu nu a mai fost salvat mare lucru. Cîteva găleți, niște cucuruzi și un sicriu pe care bătrîna și l-a cumpărat acum zece ani. în rest, nu s-a mai găsit nimic. Nici banii strînși pentru înmormîntare, nici carnetele de CEC.
Copiii Elenei Muntenașu au venit la casa părintească imediat ce au auzit despre tragedie. încă nu le vine să creadă că mama lor a sfîrșit cuprinsă de flăcări. „Nu putem să înțelegem ce s-a petrecut. Nimeni nu a observat nimic. A ars totuși o casă întreagă. Locuința nu era izolată. Avem vecini și în stînga și în dreapta. Peste uliță mai sînt cîteva case. Cine știe cum o fi fost?”, spune fiul victimei, Nicolae Muntenașu. Rudele bătrînei stau pe prispa casei. Ele continuă să-și pună semne de întrebare. Doar Anca David, o puștoaică de vreo 15 ani, povestește cum, sîmbătă seara, Elena Muntenașu a rugat-o să-i ducă niște lemne în casă. „Spunea că-i este tare frig. I-am dus un braț de lemne și i le-am așezat lîngă sobă. Urma să facă focul. Mi-a zis că nu mai are nevoie de ajutorul meu, așa că am plecat. Am fost ultima care a văzut-o în viață”, relatează fata. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.