Cînd vrei cu adevărat ceva și îți dai toată silința să-l obții, eforturile îți sînt răsplătite. De acest lucru s-au convins încă o dată voleibalistele de la Știința Bacău la cel de al treilea turneu final al campionatului național care s-a încheiat ieri în București. „N-avem emoții”, spunea antrenorul secund Melu Manta înaintea eternului derby cu Rapid RAT București disputat chiar în prima zi a întrecerilor din sala Giulești, adică exact în fieful campioanei en-titre. Cuvintele tehnicianului băcăuan nu au fost considerate, la vremea rostirii lor, decît ca o autoîncurajare, puțini fiind dintre cei prezenți în sala bucureșteană care ar fi mizat pe o victorie a băcăuancelor. Numai că, Florin Grapă, Melu Manta și fetele au pregătit extrem de serios noua întîlnire cu rapidistele, principalele contracandidate la cucerirea titlului național.
Giuleștencele au început partida în trombă și s-au desprins iute la 4-0. Truță și compania acuză șocul și se mențin în postura de echipă dominată minute bune, pînă cînd scorul ajunge la 19-12. Tatiana Simeunovici dă tonul regrupării și după o serie de șase servicii excelente ale ei, dublate de o prestație pe măsură la fileu a colegelor, se ajunge la 19-18. Mai mult, puțin mai tîrziu, Știința preia conducerea, 21-22. Gazdele se trezesc in șoc și, cu oleacă de șansă, își adjudecă primul set, 26-24. Jocul se reia tot cu echipa gazdă la conducere, dar de această dată diferențele de scor sînt minime, 5-4, 9-8, 13-12, 16-15 etc. Intră în joc Melania Alexe și prezența sa pe teren aduce un plus de încredere în forțele proprii. Rapidul i-a un mic avans ce pare liniștitor dar studentele revin și egalează, mai întîi la 20. Chivorchian și Sekulovici fac legea la fileu și nu le permite rapidistelor să se desprindă. Știința a avut o primă minge de set la 23-24, dar setul a fost cîștigat un pic mai tîrziu, 24-26, după două atacuri devastatoare ale căpitanului Mihaela Truță.
Setul al treilea avea să fie unul de infarct. Rapidul începe mai bine, 5-2, dar egalitatea survine imediat. Cele două echipe se studiază și se pîndesc, așteptînd greșelile adversarei. Acestea încep să apară, mai mult de partea gazdelor care acuză și o cădere fizică. Studentele își văd de treabă și de la 15 egal preiau inițiativa. Patronul rapidist Constantin Ștefan spumegă pe margine, se agită întruna, dă indicații și se ia de arbitri. Cu un asemenea „ajutor” venit de pe margine, rapidistele nu mai pot face față iureșului băcăuan și cedează setul al treilea, 22-25. Chivorchian și Simeunovici, în special, dar și ridicătoarea Polisciuk fac un joc de zile mari. Recitalul băcăuan continuă și în actul următor, spre stupefacția celor aproximativ 200 de spectatori bucureșteni care nu înțeleg ce se întîmplă, mai ales că favoritele lor începuseră bine, 5-1. Fetele lui Grapă simt că în tabăra adversă se fac eforturi disperate pentru fiecare punct și atacă din toate pozițiile. Apărarea, cu Nicoleta Țolișteanu în formă mare, funcționează ceas și toarnă plumb în brațele partenerelor de întrecere care nu mai găsesc soluții. „Tunarul” rapidist Bojilova cade total și băcăuancele nu iartă. Prin breșa rămasă se strecoară sau trec cu viteză mingi pe care sînt trecute puncte. După 13-13 echilibrul se rupe definitiv în favoarea Științei care păstrează constant două puncte în avantaj. De la 18-20 pe teren se văd doar băcăuancele și rezultatul vine ca o binemeritată răsplată, 20-25 și victorie a echipei oaspete. Știința revine pe locul I al clasamentului și începe să vadă din ce în ce mai bine titlul de campioană. Pînă atunci mai trebuiesc trecute și examenele de la Galați.
Rapid: Mincă – Martin, Cîrstoiu, Ștefănescu, Bojilovici, Serafimova (Drîmboi) / Drilea (libero). Antrenor Marian Constantin.
Știința: Polisciuk – Truță, Chivorchian, Sekulovici (Ciocan, Moraru), Simeunovici (Moldovan), Ihnatusha (Alexe) / Țolișteanu (libero).
• în a doua zi a competiției relaxarea și-a pus amprenta pe evoluția băcăuancelor care au cîștigat doar cu 3-2 (25-23, 27-29, 25-18, 24-26, 15-7) întîlnirea cu voleibalistele de la Unic Piatra Neamț. în celelalte partide s-au înregostrat rezultatele: CSU Metal Galați – Unic 3-0, Rapid – CSU Metal 3-2. Ieri seară s-au disputat ultimele două partide ale turneului din Capitală.
Știința a învins cu ………… pe CSU Metal Galați. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.