Profesorul Ghiorghi Iorga nu mai este, de ieri, inspector școlar general. Locul lui a fost luat de profesorul universitar Radu Ababei. Schimbarea de gardă a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, în prezența angajaților instituției, a prefectului Gabriel Berca și a altor membri ai Partidului Național Liberal. Atmosfera din sală și discursurile vădit ironice l-au pus pe prefect, dar mai ales pe noul inspector general, într-o situație nu tocmai plăcută.
Un discurs extrem de realist și plin de ironie a avut Livia Sibișteanu, unul dintre inspectorii adjuncți. Ea a început spunînd că a căutat mult o diplomă pe care să i-o ofere, la despărțire, fostului ei șef. Cel mai oportun i s-a părut să spună că Ghiorghi Iorga se diferențiază de toți ceilalți predecesori prin patru lucruri: este primul inspector școlar general care, după 1989, își dă demisia la cerere. în plus, înainte de încheierea mandatului, a avut un interviu în presă în urma căruia a ieșit basma curată. „în al treilea rînd – a afirmat Sibișteanu, pleacă din inspectorat împăcat cu sindicatele, iar un adjunct îi ține un speech”. Apoi, Livia Sibișteanu i-a citit colegului ei cîteva maxime din înțelepciunea persană, iar prima dintre ele spunea ceva de genul „cui îi place trandafirul trebuie să-i placă și ghimpele”. O aluzie la culoarea politică a lui Iorga, membru PSD, care pare să fi fost și singurul motiv pentru schimbarea sa din funcție.
Discursul Liviei Sibișteanu a stîrnit aplauze în sală. Ea nu s-a oprit însă aici. După ce le-a transmis invitaților că umorul e o caracteristică a tuturor celor care au lucrat pînă acum în ISJ, ea le-a oferit flori fostului și actualului inspector general. „M-am oprit la garoafe, pentru că exprimă echilibrul. Am vrut însă, ca ambele buchete să fie albe, numai că persoana pe care am trimis-o în piață mi-a spus că vrea să-și păstreze locul de muncă, așa că a luat unul alb, și unul portocaliu. (audiența a izbucnit iarăși în rîs – n.r.) Pe cel alb o să i-l ofer domnului Iorga. Albul înseamnă puritate. Nu știu dacă e PUR, dar poate va fi de-acum înainte. Vei merge la Colegiul «Ferdinand». Să stai pe funcție pînă la concurs! Dacă-l vei da cu mine, nu-l vei cîștiga. Oricum, o să te urmez cît de curînd, însă o să decid eu cînd”, a încheiat Livia Sibișteanu, privind către prefect. Iar vorbele ei au fost răsplătite iarăși cu aplauze.
Atmosfera de dezaprobare față de schimbarea lui Iorga a transpirat și din declarația lui Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber din învățămînt. „Ziua de azi mi-a lăsat un gust amar. De vreo 15 ani, am asistat la vreo 13 – 14 numiri. âi cunosc pe toți. Atmosfera din sală a demonstrat însă suficient că la Inspectorat a existat o echipă, care a făcut treburi foarte bune”, a început Chiriac.
Prefectul Berca se încurcă în declarații
Prefectul Gabriel Berca n-a avut decît să reziste remarcilor acide din sală. Mai ales că el fusese primul invitat la cuvînt, iar atunci a spus că își dorește depolitizarea actului administrativ din instituțiile publice. „Pentru mine, învățămîntul nu are culoare politică”, a afirmat prefectul. Tot el a spus, însă, cîteva clipe mai tîrziu, „îi mulțumesc activității domnului Iorga. Din informațiile pe care le am, este un profesor foarte bun și sînt convins că-și va face foarte bine munca la catedră”. Două declarații care se bat cap în cap. L-am întrebat pe prefect de ce l-a mai schimbat din funcție pe Ghiorghi Iorga, dacă politica n-are nici o legătură, iar profesional nu-i reproșează nimic. „Pentru că el nu poate impune programul de guvernare al altui guvern”, a răspuns acesta. „Deci e o schimbare politică?”, am insistat, moment în care ne-a declarat tăios: „Era anormal să-l las să conducă o instituție”, apoi a plecat.
Numai că tot prefectul Berca a recunoscut, de această dată în plen, că partidele din Alinața D.A. au făcut pînă acum presiuni pentru a pune pe funcții oameni de-ai lor. „S-au făcut presiuni de peste tot, și de o parte, și din cealaltă, să impun pe anumite funcții niște oameni lipsiți de valoare. Eu zic că trebuie să depășim acest moment de algoritm politic”, a spus Berca.
în final, Ghiorghi Iorga le-a mulțumit colegilor pentru că au fost mai întîi de toate prieteni și au lucrat în echipă. Apoi a trecut în revistă sindicatele, presa și autoritățile locale. La rîndul lui, Radu Ababei a spus că își dorește să lucreze în echipă, că vrea să continue ce s-a făcut bun și i-a asigurat pe colegi că are suficient simț al umorului. (Eduard ADAM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.