Organizațiile PNL din județ se află în plină perioadă de alegeri, premergătoare conferinței județene, care se va desfășura la sfîrșitul lunii iunie și unde se va desemna președintele liberalilor. Cinci organizații și-au desemnat deja liderii, la sfîrșitul săptămînii trecute. Au fost realeși ca președinți Iulian Fodor – la PNL Căiuți, Mihai Funaru – la Luizi Călugăra, Neculai Lungu – la Livezi, Vasile Checheriță – la Sănduleni. Cristian Antohe, care a asigurat interimatul la Tîrgu Ocna, după decesul fostului președinte, a fost desemnat să-i conducă pe liberalii din localitate. „Sîntem bucuroși că la adunări au fost foarte mulți oameni și s-au arătat interesați nu doar cine îi va conduce, dar și să discute cu reprezentanții veniți de la Bacău”, ne-a declarat deputatul Valeriu Gheorghe, care și-a dat de curînd demisia din funcția de președinte al PNL Bacău. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.