Meditații metahidraulice

La așa timpuri, așa gînditori!

* „Sărăcia, corupția și birocrația sunt probleme ale tuturor românilor” (I. Illy).

Cine este I. Illy? N-ați auzit de el?! Nu se poate! Vă vom spune noi: este unul din marii gînditori zămisliți de revoluția română, creator de partid și lider politic, omnipotent și omniprezent, omul care dă directive și căruia îi place să fie ascultat ca deținător de adevăruri absolute. Recent, într-una din ședințele Delegației Permanente a fostului partid de guvernămînt, această eminență cenușie a debitat maxima de mai sus, care nu a scăpat neobservată nici colaboratorului nostru, prilejuindu-i comentarii cu foarte multe semne de întrebare, tocmai în ideia unei invitații la meditații din partea tuturor celor care vor citi rîndurile ce urmează:

Iată o maximă cu adevărat „genială”, pe care nici o minte cu adevărat sănătoasă nu ar fi putut-o debita. „Genialitatea” acesteia constă tocmai în perversitatea absolută a mesajului pe care-l conține și-l transmite. Cîteva explicații se impun. Din afirmația de mai sus, cititorul obișnuit n-are de unde pricepe (dacă dorește) despre care români e vorba. De cei din toate timpurile (!), de cei de astăzi sau de cei ce vor veni?! Nici problema spațialității nu-i explicită. De care români e vorba? De cei din România mai mică (cea de astăzi), din cea „Mare” (de altădată și de cîndva?) sau despre toți românii de pretutindeni, care au trăit, trăiesc și vor trăi pe toate meridianele Planetei Albastre?
Maxima de mai sus suscită și alte foarte multe semne de întrebare și clarificări. Să o luăm metodic. Incepem cu sărăcia: să fi fost sărăcia o boală incurabilă a tuturor românilor de aici, de oriunde și dintotdeauna? Cine a adus această pacoste pe capetele românilor? Dar dacă sărăcia este o calitate? O stare de liniște, de atarxie, cînd bietul român poate medita în liniște (scutit de stresul confortului alimentar, vestimentar, de habitat etc) la fericirea sau nefericirea lui temporară sau eternă? După unii, sărăcia e chiar benefică. In această stare el se apropie mai mult de divin, devine mai religios, mai ascultător, mai supus, nu-i deranjează pe cei ce se desfată în belșugul existențial și-n aburii puterii aducătoare de foloase foarte mari și foarte nemeritate. Luîndu-ne cu vorba, ne dăm seama că pe tema sărăciei se poate scrie un tratat în toată regula, spre bucuria prea-multor milioane de români săraci lipiți pămîntului și ca urmare a consecințelor atîtor maxime pe care le-a debitat în ultimii 50 de ani I. Illy. Il rugăm fierbinte să o facă înainte de a-i face vreun rău „canibalii” de care s-a temut toată viața. Dacă scrie „Tratatul sărăciei” e posibil ca milioane de români săraci să-l apere de dușmanii „canibali”. Mai ales că la sărăcia lor lucie de astăzi o contribuție inestimabilă și-a adus-o și I. Illy.
Să vedem, acum, cum e cu corupția și ce-o fi ea? O fi tot o boală incurabilă? De ea suferă toți românii, și numai dacă toți românii se leapădă de această boală ne vindecăm cu toții de corupție. De cînd or fi suferinzi românii de această boală? De la Traian și Decebal? Ca să n-o luăm chiar de la Burebista și Cezar. Ar fi prea veche, iar pe vremea sus-menționaților noi încă nu ne născusem ca popor. Dar mai știi, pentru că multe boli se transmit genetic și nu se știe la a cîta spiță apare sau reapare o maladie! Mergînd pe firul acestor premise, se poate lesne concluziona că ea (corupția) poate fi coeternă cu poporul român (dar și cu celelate popoare, pentru că această boală este generală, globală, nu mergem astăzi cu pași grăbiți spre globalizare, mondializare, universalizare etc?!). Corupția este, din păcate, o tară generală a umanității. Mlădițele ei își au începuturile în zorii societății omenești. Despre corupție s-ar putea scrie un alt tratat care ar trebui să înceapă cu explicarea noțiunii ca atare pentru a pricepe cît mai multă lume ce este „corupția”? Noi opiniem că o ființă umană poate fi acuzată de corupție atunci cînd încearcă (și reușește) să-și însușească valori (mai ales economice) care nu-i aparțin, la crearea cărora nu a contribuit. Aceasta poate fi accepțiunea generală a acestei noțiuni. Apoi, un tratat despre corupție ar putea menționa, evidenția și dimensiunile acestui fenomen (flagel) din diverse timpuri (epoci istorice) și la diverse comunități (societăți) umane. Și uite-așa, din aproape în aproape se poate ajunge la tratarea acestui fenomen (flagel) în lumea contemporană în general și la noi, la români – în special. In tratarea acestei probleme trebuie să deosebim marea corupție (inclusiv cea politică) de mica corupție (de „mica ciupeală”). Se pare că pe domnul I. Illy îl preocupă (și-l îngrijorează, îl enervează, îl exasperează) nu „marea corupție”, ci „mica ciupeală”. De ce? Simplu! Marea corupție care a înflorit ca ciupercile după ploaie în anii de cînd domnia sa (I. Illy) se află undeva, tare sus…. a fost sursa succeselor politice care i-au adus acestuia satisfacția unor demnități supreme rîvnite de-o viață. La aleși, „marea corupție” a fost și a rămas sursa succeselor în viața politică și administrativă a țării și a prea-belșugului material și financiar al emanațiilor evenimentelor din decembrie (1947, 1989). Deci, frați români! La luptă hotărîtă împotriva celui mai mare flagel (și dușman) al societății românești, care nu este altul decît „mica corupție” (adică, „mica ciupeală”)! Să luăm atitudine împotriva acestui flagel care ne face viața grea și amară. La luptă, deci, împotriva tuturor celor care prin diverse forme solicită ajutor material și financiar pe stradă, a celor care își găsesc adăpost în boscheți, care caută prin ghenele de gunoi, a acelora care nu ne dau ultimul bănuț ca rest la cumpărături, împotriva acelora care… (și nu mai facem enumerările de rigoare, pentru că sînt prea multe).
Dacă lupta noastră s-ar încheia cu o victorie, atunci ar însemna că am diminuat (dacă nu am lichidat) „mica corupție” și societatea românească ar răsufla (dacă ar mai fi în stare) ușurată. Am rămîne, însă, cu „marea corupție”, care împreună cu „distinșii” ei autori ne-ar aduce fericirea de care avem atîta nvoie și ne-ar conduce cu aceeași abnegație spre integrarea în structurile euro-atlantice unde, oricum, n-am putea intra fără aceste două mari binefaceri: marea corupție și distinșii ei autori-conducători.
Rîndurile de față se vor cîteva sugestii pentru cel care se va încumeta să scrie cele două tratate la care am făcut aluzie (dar fără a ne face iluzii) și mai ales pentru distinsul autor al maximei ce poartă subtitlul acestor consemnări. „La luptă, deci, împotriva micii corupții și să trăiască și-nflorească marea corupție”, ar fi concluzia finală a maximei domnului I. Illy. (Emil Tăzlăuanu)? O fi tot o boală incurabilă? De ea suferă toți româ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!