Un tînăr de 25 de ani, din Comuna Nicolae Bălcescu, trăiește doar din furturile pe care le comite. Deși a intrat de multe ori în atenția polițiștilor, tînărul a scapat de fiecare dată de pedeapsă. Se pare că lui Victor Pall nu-i mai pasă de nimeni și de nimic. în urmă cu trei săptămîni, el a dat o spargere la Biserica Catolică din comuna în care locuiește, de unde a furat un microfon, apoi a distrus mai multe geamuri și uși. Deși i s-a întocmit dosar penal, Victor Toma continuă să-și vadă liniștit de obiceiuri. Zilele acestea, el le-a dat din nou bătaie de cap polițiștilor. De data aceasta, Victor Pall și-a îndreptat atenția înspre grajdul unui consătean, din care a sustras mai multe țevi, a căror valoare ajunge la șase milioane de lei.
Vecinii lui Victor Pal sînt terorizați de tînărul care și-a făcut o obișnuință din a fura. Nu de puține ori, din curți le-au dispărut animele, unelte și diverse bunuri. „Nu-i de acum problema. S-a învățat de la părinți. Toți fură. Au început încă de pe vremea lui Ceaușescu, dar acum nu mai au rușine. Nici nu știm dacă trebuie să ne fie milă de ei, că sînt bolnavi cu capul, sau dacă trebuie să le purtăm pică. Dar acum, poate o să-și găsească pedeapsa de la Dumnezeu”, spun vecinii. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.