Cine conduce orașul?
Asociația civică „Oamenii cetății” întreabă:
– Consiliul Local al municipiului Bacău este condus, din umbră, tot de către Sechelariu Dumitru?
– Sechelariu Dumitru folosește și acum, fraudulos, Puterea pentru apărarea intereselor sale personale? Dacă nu, atunci cum este posibil ca la Curtea de Apel Suceava să se afle un recurs (dosar nr. 355/2005) declarat de către Dancu Cătălin Radu (avocat din București) pentru CLM Bacău, fără știința acestui Consiliu? Ce legătură este între acest avocat și Sechelariu Dumitru?
– Cum a fost posibil ca S.C. „Transport Public” S.A. Bacău (societate al cărei proprietar real este tot Sechelariu Dumitru) să fi încercat să depună taxa și timbrul judiciar pentru același recurs și să retragă chitanța și timbrul fiscal cînd la cunoștința instanței de judecată a ajuns o adresă conținînd poziția C.L.M. Bacău cum că nu a depus nici un recurs?
Ce fac actualii aleși ai cetățenilor pentru a demasca fărădelegile sechelariste? Pot trece aceștia de la promisiuni la fapte?
Parchetul se sesizează? Ce rezultate are Parchetul pînă în prezent cu privire la fraudarea avutului public de către cei care au „condus” municipiul Bacău?
Răspunsurile la aceste întrebări vor putea fi trimise pe adresa Asociației „Oamenii cetății”: Bacău, strada Vasile Alecsandri nr. 2/B/1. care au „condus” municipiul Bacău?
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.