Doar 61 de școli din mediul rural s-au arătat interesate ca în anul școlar următor să întocmească proiecte educative în colaborare cu membrii comunității locale. Termenul limită pînă la care directorii școlilor din mediul rural, cărora li se adresează liniile de finanțare prin Unitatea de Implementare a Proiectelor învățămîntului Rural, a expirat la sfîrșitul lunii martie. „Am primit scrisori de interes pentru granturi de la 61 de școli din 27 de comune ale județului. Sînt comune care nu au trimis nici o scrisoare, iar altele, cum este Podu Turcului, care au trimis șapte scrisori de interes. Oricum, media în județul Bacău este la nivelul celei naționale”, ne-a declarat Amalia Diaconu, de la Unitatea Județeană de Implementare a Proiectelor învățămîntului Rural (UJIP).
în primul an de derulare a priectului, doar 30 la sută din totalul școlilor din mediul rural și-au manifestat interesul să acceseze fonduri externe nerambursabile. Cifra este extrem de mică, raportat la condițiile precare de la cele mai multe școli din mediul rural. Așa stînd lucrurile, elevii de la țară vor mai învăța mult timp ca la începutul secolului, de vreme ce directorii școlilor nu sînt interesați să fac rost de bani.
Condiția obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească solicitanții de granturi este ca școala să colaboreze cu membrii comunității și să realizeze împreună un proiect educațional care vizează elevii și locuitorii unui sat. „Dacă o școală va cere calculatoare, laptopuri, xeroxuri sau imprimate numai pentru că nu are așa ceva, nu va primi niciodată granturi. în schimb, dacă proiectul are în vedere înființarea unor centre de informare la care să aibă acces elevii și membrii comunității, care eventual să fie racordat la Internet, șansele ca proiectul să fie eligibil și să primească finanțare sînt mult mai mari. Se pot cere bani pentru finanțarea formațiilor populare, înființarea unor livezi, sere, înființarea unor stații radio, un ziar al comunității sau centre de cercetare. Condiția obligatorie este ca elevii și localnicii să fie beneficieze, deopotrivă, de aceste dotări”, ne-a declarat Romulus Brîncoveanu, directorul adjunct PIR. Valoarea minimă a granturilor acordate de PIR este de 1.000 de dolari, dar fondurile pot ajunge pînă la 7.000 de dolari, dacă cheltuielile sînt justificate.
La întocmirea proiectelor prin care cer bani, directorii școlilor vor fi ajutați de cei trei facilitatori special angajați de UJIP. Inspectorii Anghel Năstase, Lucica Dandu și Angela Sterpu vor merge în fiecare școală solicitantă în parte să le explice directorilor cum trebuie întocmit un proiect de finanțare. Termenul limită de depunere a proiectelor expiră la sfîrșitul lunii iunie. Linia de finanțare pentru proiectele derulate în parteneriat cu reprezentanții comunității locale a fost deschisă în acest an și se va derula pînă în 2009. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.