Castelul pacienților în zeghe de la Tîrgu Ocna

Administrator

La marginea orașului Tîrgu Ocna înfruntă timpul, vremea și vremurile, un edificiu dintre cele mai neobișnuite. Clădirea impunătoare a fost în ultimii 150 de ani castel al ocnașilor, spital de front, casă de nebuni ori spațiu de reeducare al Securității comuniste. La ora actuală, construcția adăpostește singurul penitenciar cu specific medical din Moldova.
Istoria întortocheată a închisorii se leagă la începuturi de exploatarea de sare din zonă. „în 1851, impresionat de traiul oribil al ocnașilor din mina de sare, domnitorul Grigore Ghica a construit pentru aceștia un castel, în care erau cazați peste noapte circa o sută de condamnați”, a explicat muzeograful Ștefan Pelin. Transformarea în penitenciar-spital avea să se producă în perioada interbelică, cînd salina s-a modernizat și a încetat să mai lucreze cu ocnași, temnița devenind loc de alinare pentru cei pe care detenția la mină i-a lăsat cu boli profesionale, dar și pentru infractori bolnavi din toată țara.
„Cînd au ajuns în oraș, în august 1944, rușii au eliberat toți condamnații pentru a folosi incinta drept spital militar de front, destinat celor căzuți în confruntările locale cu nemții aflați în retragere. Avea să rămînă așa trei ani, după care autoritățile comuniste instalate la putere au strîns din nou aici persoanele eliberate anterior, la care au adăugat numeroși deținuți politici: foste cadre militare, oameni politici, legionari și studenți”, a continuat profesorul Pelin. Mărturiile atestă perioada următoare ca fiind cea mai sinistră din existența închisorii. „O vreme, regimul a fost extrem de dur, din cîte știm s-a încercat chiar o reeducare. Totul pînă cînd, într-o duminică, revolta disperată a deținuților a atras atenția populației adunate pe stadionul din apropiere. După aceea, lucrurile s-au mai calmat”, a relatat directorul actual, medicul Sorin Ionescu. Dar faima ororilor închisorii comuniste din Tîrgu Ocna a adus-o martiriul studentului anticomunist Valeriu Gafencu, pentru care foștii camarazi de suferință au cerut canonizarea. Omul numit „sfîntul închisorilor” a murit aici în februarie 1952, după ani întregi de temniță totalitară. „Ore întregi, în semiîntunericul celulei, Valeriu Gafencu le vorbea în șoaptă tinerilor: «Dumnezeu s-a îndurat și ne-a adus aici pentru a săvîrși o minune: regenerarea morală și recîștigarea grației Divine. Salvarea neamului românesc trebuie înfăptuită de tineret care să ducă, alături de preoți, cuvîntul Domnului printre oameni, înfruntînd orice pericol, pînă la sacrificiul suprem»”, scrie fostul deținut politic Eugen Dimitriu în cartea sa «Dreptul de a muri mai repede».

Spitalul cu zăbrele

Finalul represiunii politice avea să marcheze o pauză de trei decenii în istoria închisorii Tîrgu Ocna. în 1977, Ceaușescu dispunea trecerea în fază de conservare și instalarea în incintă a unui spital de psihiatrie, ce a funcționat pînă după Revoluție. „Pînă s-a revenit la destinația inițială a instituției în 1997, am coexistat cîțiva ani cu bolnavii psihic. Astăzi funcționăm ca penitenciar-spital cu două secții: TBC, care are capacitatea de 128 de locuri, și cronice, cu încă 128. Sînt aduși aici deținuți bolnavi din toată Moldova”, a explicat directorul Ionescu. O dată cu redeschiderea temniței a fost amenajată înăuntru și o biserică de mici dimensiuni, însă foarte frumoasă. „Pictura murală este realizată de meșteri veniți tocmai din portul Corabia, iar o parte din icoane reprezintă chiar opera cîtorva deținuți”, a mai spus șeful închisorii. într-adevăr, în cele cîteva obiecte de cult prin care autorii și-au mai spălat păcatele se observă sfințenia caracteristică și, în același timp, încrîncenarea din existența pictorului. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.