Casa Corpului Didactic (C.C.D.) „Grigore Tăbăcaru” organizează cursuri de inițiere pentru învățarea limbilor străine. Acest demers face parte integrantă din programul „Oferta de informare continuă pentru anul școlar 2004-2005” și urmărește asigurarea și creșterea calității în educație. Programul are drept obiectiv instrumentarea cadrelor didactice cu principalele metode de învățare a limbii engleze, iar formatori sînt profesorii Iulia Agrigoroaie de la Colegiul Național „Ferdinand” și Mihaela Panaite de la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”. într-o discuție purtată cu directorul C.C.D., profesor Gabriel Stan, acesta a spus că „instituția nostră încearcă să asigure, prin abilitarea și formarea cadrelor didactice în diferite domenii de interes, premisele dezvoltării unui învățămînt de calitate, care demonstrează capacități de realizare în contexte diverse. Acesta satisface exigențele și așteptările beneficiarilor, și garantează realizarea standardelor și normelor de calitate”. Pînă în acest moment, pentru aceste cursuri au optat 100 de cadre didactice din județul nostru. Cursurile vor debuta astăzi, 14 aprilie, la ora 14.00. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.