ISTORIA ROMANȚATĂ De la „Benz” la „Lăstun” – Automobilul la Bacău

În anul 1895, în Romănia sînt aduse primele automobile. La Craiova – 3 mașini „Benz” cu 4 locuri, la Fălticeni – un triciclu „Bolle”, la Tecuci – un Rochet-Scheider, și la București – un „Peugeot”, Romănia situîndu-se pe primele 10 locuri din lume care au introdus automobilul. Cu un „Oldsmobil” stil „Victoria”, doctorul Tomescu sperie mahalalele Bucureștiului, avînd viteza fantastică de …. 15 km/h. Un proprietar de mori, Gheorghe Assan, cumpără din Belgia un „Panhard”, care va fi înscris în circulație cu numărul 1. Treptat, automobilele devin tot mai multe, ajungîndu-se, în anul 1904, la 41 de exemplare. Ca urmare, la 5 aprilie 1904 se înființează „Automobil Clubul Romăn”, cu 27 de membri, iar la 10 aprilie se publică și „Regulamentul de circulație”, cu 14 articole!

Tot în 1904 se organizează, pe ruta București-Giurgiu, prima cursă automobilistică, cîștigător fiind celebrul George V.Bibescu.

Bacăul nu se lasă mai prejos. Prin 1905 bărbații se opreau în loc, admirativi, iar babele duceau mîinile la gură atunci cînd pe străzile desfundate ale Bacăului treceau „Fiatul” fraților Filderman, „de culoare vișinie, condus de șoferul Iștoc”, „Stoyer-ul” roșu cu „radiator ascuțit” al fabricii „Letea” sau „Delay-ul” unui inginer francez.

Curînd, numărul automobilelor se dublează, pentru ca în 1908 să fie nevoie de examen auto.

Iată cum se dădea examenul de conducere atunci. Sosea prefectul poliției, cu mustățile răsucite-n sus, la locul „probei”, ce se afla chiar în fața actualei Prefecturi. Îl urma un sergent de stradă, care ducea în brațe… o pernă. Apărea și candidatul cu mașina. Curioșii, firește, făceau cerc în jurul lor. Deodată se făcea liniște:

– Sergent!

– Trăiți, don prefect!

– Dă-mi perna!

Salutînd și bătînd călcîiele, sergentul Ursu îi înmîna cu grijă perna.

– Să fii atent la semnalul meu. Cînd ridic brațul, fluieri din țignal să pornească mașina. Ai înțeles?

– Trăiți! Am înțeles!

Prefectul poliției se îndepărtează de mașină pînă la colțul sudic al clădirii. Ridică mîna, sergentul fluieră și mașina pornește. Cînd ajunge în dreptul prefectului, acesta aruncă în fața „bolidului” perna. Scrîșnind din frîne, automobilistul oprește la cîteva palme de perna albă cu puf. Astfel erau verificate, la proba de viteză, reflexele conducătorului auto. Prin acest examen se lua brevetul de șofer.

Prin martie 1911 se deschid, pentru prima dată la București, cursurile „Școlii de mecanici-conducători”, urmate în anul următor de cel de la Bacău. „Teoria” la acest curs cuprindea două capitole distincte: „Scoaterea de fum a mașinii” și, țineți-vă bine, „Omorîrea de oameni”.

După primul război mondial în mai toate localitățile Bacăului se afla cîte o mașină. Circulau „Opel Adon”, „Fiat”, „Ford”, „Mercedes”, „Opel”, „Stayer”, „Nasch Royal”. Ele au existat pînă la desființarea Oficiului de Patrimoniu Bacău, cînd, profitînd de situația creată, un afacerist le-a cumpărat și, apoi, vîndut peste graniță cu milioane de dolari. După 1944 funcționau cîteva mașini germane, pentru ca treptat să-și pună „amprenta” mașinile sovietice. Sînt folosite de conducerea de partid, dar și de unii șefi de întreprinderi, „Pobeda”, apoi „Volga”, „Moskvici”, „Lada”.

Pentru ca, în sfîrșit, să vină și vremea noastră: „Daciile”, dar și „Lăstunul”. Ce mărci mai vedem acum? Trebuie să fii tare ca să poți rezista tentațiilor! (Eugen ȘENDREA)