Români în lumea largă – corespondență specială

Galeria „Vila Maier”

Aflată în Statele Unite ale Americii de aproape două luni și jumătate pentru a promova arta plastică românească, pictorița Viorica Cocioiu a avut parte de un nou debut artistic: participarea la prima galerie de artă românească organizată la Washington – GALERIA “VILA MAIER”:

La sfîrșitul săptămînii trecute – pentru memoria istoriei vom consemna data de 23 – 24 iulie 2005 -, la marginea capitalei americane, Washington, un grup de români iubitori de artă au fost protagoniștii primei galerii de artă românească din capitala Statelor, Washington: Galeria “Vila Maier”. Gazdă și promotor al acțiunilor noastre de promovare a imaginii României în lume prin artă, profesorul universitar Ștefan Niculescu Maier și-a pus propria proprietate la dispozitia artiștilor, făcînd astfel posibilă această acțiune îndrăzneață. Și, ca la orice expoziție ce se respectă,
peste 100 de picturi semnate Viorica Cocioiu, Dorothy Maier și Gheorghe Parascan – au fost prezentate în cinci încăperi ale “Vilei -galerii”. Cum reprezentanții media nu puteau lipsi de la un astfel de eveniment, a fost prezentă și doamna Doina Saiciuc – corespondent la Washington din partea Romanian Radio
Broadcasting Corporation, Bucarest – Romania. Unele participante – soții de români, fiind de origine americană, discuțiile s-au purtat în limitele unui bilingvism familiar comunității românești.
Toți invitații au vizionat cu interes și plăcere exponatele, rezervînd o parte dintre lucrări în vederea achiziționării, ceea ce în limbaj american înseamnă că am „marcat tot atîtea puncte”.
Trebuie să remarc un fapt ce ține de succesul din start al expoziției noastre: inimosul Ștefan și soția sa Dorothy Maier au pus mult suflet, destui bani și un nedisimulat interes artistic în această acțiune. Galeria “Vila Maier” este cu adevărat un colțișor de artă românescă, fapt apreciat de toți participanții – expozanți sau oaspeți-vizitatori. Cum expozițiile „se respectă” ca și la noi, a urmat o masă protocolară bogată, cu repetir a doua zi, fiind totodată programate numeroase „serate” înscrise în agenda de manifestări plastice.
Așa a început să se configureze și să arate traseul nostru de vară în Statele Unite: viață și activitate de atelier, expoziții, contacte directe cu pasionații de artă, contacte cu cît mai mulți membri ai comunității românești din Washington, New York, Chicago… Se fac noi conexiuni, se programează noi pași în cucerirea lumii americane
de către artiștii români. Trebuie spus că reușita noastră definitorie va fi semnalul invitării oficiale și a altor plasticieni români pe meleagurile americane. Deocamdată sîntem la începuturi și, ca la orice început, toți căutăm să ne implicăm în găsirea căilor de impunere. Poate că nu ar fi fost atît de dificil, dar din păcate România nu are suficient suflu de a organiza o reprezentare artistică permanentă în lumea americană. Noile perspective sînt, însă, promițătoare. Se pare că există reale porți de pătrundere în viața artistică a americanilor. Sigur, va fi o luptă strînsă, din
aproape în aproape. Dar și miza este uriașă: artiștii români vor pătrunde pe piața de artă americană dinspre nivelul cel mai înalt de reprezentare, nu ca pînă în prezent, adică sporadic și accidental. E un efort comun, între artiști, comunitatea românească din Statele Unite și reprezentanții oficiali din Ambasada României și din consulatele din diverse state americane. Forțele se încheagă, viitorul promite. Pînă în prezent realitatea a condus la manifestări de simpatie ale multor români, evrei și americani în fața acestor
acțiuni. Toti sînt de acord că arta românească merită o deschidere majoră în lumea americană.
De ce este atît de greu?
Răspunsul este destul de simplu: trebuiesc bani pentru plata sălilor de expoziții, pentru protocoluri și publicitate, accesul la presa românească și cea americană de limbă engleză, deschidere și înțelegere la autoritățile românești și americane de la cel mai înalt nivel. Oricît de bine intenționați și de interesați ar fi românii, ei nu au practic forță, de unii singuri, să acopere toate aceste cerințe. Pași importanți se pot face și tocmai periplul nostru prin Statele Unite demonstrează acest fapt; faptul că organizăm expoziții la cel mai înalt nivel de reprezentare al României la Washington, Chicago și New-York, prin donații și forțe proprii, demonstrează că se poate.
Iată și un alt fapt ce ne-a luat prin surprindere! Se pare că din anul 1945 România nu a mai investit, în America, în acțiuni ample, menite a o face cunoscută. Tocmai de aceea pașii pe care noi îi facem sînt atît de importanți. De ce am fost aleși noi – eu și Viorica Cocioiu? Greu de spus! Credem că la mijloc a fost și încrederea în propriul nostru destin. Deși umilitor de grea, viața de pictori nu ne-a dezarmat niciodată. Am trăit din propria creație mai bine de zece ani, fapt remarcabil în România, unde se consideră că din artă nu se poate trăi, ori că se poate trăi foarte prost! Dar cel mai important lucru a fost, este acela că am refuzat să fim artiști de duminică, ceea ce înseamnă că am pictat aproape zilnic, încercînd să rezistăm într-o lume aflată într-o perpetuă tranziție economică. Trebuie să recunoaștem și faptul că românii au un intens sentiment de apreciere al artei autentice. în timp ce un american se
mulțumește, în genere, cu cîteva reproduceri, imprimeuri sau artă ocazională, românii sînt excelenți colecționari și dăruitori de artă autentică, de artă purtătoare de valoare. Mulți americani ar fi invidioși pe colecțiile particulare ale multor băcăuani. Aici, arta autentică este un concept extrem de costisitor, ceea ce a condus la un traseu de consum artistic al imprimeurilor și designului casnic.
Din păcate, nu doar România este în acest impas, ci întreaga Europă. Marile galerii de artă americane sînt încărcate de operele cele mai valoroase europene, însă consumatorul de artă american are o cu totul altă cultură, concepții spirituale diverse. Preocupările artistice americane sînt mult diminuate față de cele ale românilor. Românii sînt cîntăreți, dansatori, instrumentiști, pictori, sculptori, colecționari, filozofi, critici… Ori, realitatea societății de
consum nu prevede aspectul evoluției pasiunilor sufletești și al disponibilităților spirituale. In societatea americană totul se face programat, ori artiștii europeni sînt de un libertinaj intelectual greu de stăpînit, fapt recunoscut chiar și de un galerist cu care am avut ocazia să discut nu demult. âmi spunea: “Nu cred că dumneata ai
vrea să devii sclavul picturii americane, ți-ai distruge tot ce ai reușit pînă în prezent!”. Acesta a fost sfatul unui cunoscator în ale artei americane și preferințelor consumatorilor ei și care mi-a mai spus că în picturile mele se întîmplă lucruri pe care americanii refuză să
le “gîndească” (era vorba despre o pictură ce reprezenta o pereche tristă într-o cafenea). Avea dreptate! Arta unui Van Gogh, a unui Gauguin este o artă de neînțeles într-o lume unde nu suferă nimeni decît din propria prostie și ignoranță.
Așadar, noi – cei doi băcăuani, Viorica Cocioiu și Gheorghe Parascan, alături de buna noastră prietenă Dorothy Maier, americană de origine română -, sîntem creatorii primei expoziții de artă românească în afara Ambasadei României din zona Washingtonului. Este un pas important, pe care doar ignoranții și rău-voitorii îl pot nega. Fără această evoluție, românii nu vor putea
exista în mediul virtual american. O știm cu toții. Cu cît astfel de acțiuni se vor extinde, cu atît mitul artei românești va fi mai cunoscut. Din păcate, în Național Gallery of Art – Washington nu am întîlnit decît un singur artist român: Constantin Brâncuși. Dar un lucru este sigur: vina nu este a nimănui; numai…decît a noastră!

Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu

foto: lucrările de pictură ale băcăuancei Viorica Cocioiu s-au bucurat de o bună primire din partea publicului american iubitor de artă ai periplu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!