Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Leo Burnett și Starcom Media au inițiat o campanie de strîngere de fonduri pentru ajutorarea sinistraților. Fondurile obținute vor fi gestionate de PNUD România, care se implică activ în aplicarea programelor de reabilitare a zonelor afectate de inundații. Campania se va derula în presă, online, și va avea și o componentă de media neconvențională. Astfel, campania online se va adresa, în primul rînd, persoanelor active, celor care ar avea disponibilitatea financiară și sufletească de a ajuta sinistrații, pe care însă programul încărcat îi împiedică să ajungă la bancă pentru donații. „Avem de a face – a declarat Mircea Gheorghiu, director de dezvoltare Starcom Media – cu prima campanie socială în România care are și o componentă online. Aceasta va beneficia de spațiu publicitar într-o rețea de peste 30 de website-uri puse la dispoziție prin amabilitatea companiei Netbridge Investments, care, în plus, ne-a și sprijinit în producția bannerelor”. Campania de presa va fi publicată în ziarele și revistele Gândul, Cotidianul, Academia Cațavencu, B-24-FUN, Ziarul Financiar, Pro TV Magazin, Acasă Magazin și Apropo TV, spațiul fiind pus la dispoziție gratuit. Instalația de media neconvențională va consta în plasarea a cinci manechine în apa rîului Dîmbovița, cu rolul de a sensibiliza lumea prin oferirea unui exemplu foarte dur și foarte aproape de realitate al adevăratelor condiții cu care se confruntă victimele inundațiilor. „Puțin șocant, poate, dar considerăm și sperăm că se va dovedi a fi de o eficiență maximă în privința strîngerii de fonduri” – a preciazat Mihnea Gheorghiu, Jr. Copywriter.
Campania se va derula pînă pe 5 septembrie.
Leo Burnett România se poziționează ca agenția cu cele mai bune servicii de strategie și creație din România și este deținătoarea titlului de Agenție a Anului din ultimii trei ani și prima agenție românească finalistă la Cannes. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.