Mii de băcăuani s-au înghesuit ieri la ușile farmaciilor, în speranța că vor reuși să-și procure medicamentele compensate prescrise de medici. Pe lîngă înghesuiala de nedescris, specifică fiecărui început de lună, bolnavii s-au confruntat și cu soarele dogoritor. Cu noaptea în cap, oamenii s-au așezat la ușile farmaciilor, de frică să nu rămînă fără medicamente. La Farmacia 1 din rețeaua Medica, oamenii au venit de la primele ore ale dimineții, dar medicamentele s-au dat după ora 8,00. Lumea a fost nemulțumită că s-au onorat numai rețetele compensat, nu și cele gratuite. „S-a dat puțin dimineață, apoi au anunțat că trebuie să facă niște modificări. Problema este că ne țin aici, în soare. într-o oră au ieșit din farmacie doar două persoane. Se lucrează la o singură casă, iar noi stăm și așteptăm în căldură, de nu mai putem respira. Este inadmisibil, cînd ar putea să lucreze la două sau trei case și ar fi mai ușor. Eu am de luat un medicament străin pentru inimă și, dacă nu vin în prima zi a lunii, rămîn fără el”, ne-a declarat Augustin Farcaș, de 62 de ani. în jurul orei 10,00, în fața farmaciei erau peste 50 de oameni, majoritatea, bătrîni cu suferințe cardiace.
A leșinat la ușa farmaciei cu rețeta în mînă
O bătrînă a leșinat la farmaciei, fără să mai apuce să își ia medicamentele. Erica Vîrnac, de 70 de ani, nu a mai rezistat din cauza caniculei și a căzut. Ceilalați bolnavi de la coadă au chemat Salvarea, iar femeia a fost dusă la Urgență. „Pacienta a suferit o criză de lipotimie din cauza căldurii, dar, după ce a fost perfuzată a putut părăsi fără probleme spitalul”, ne-a declarat Costel Sălbatecu, medic la Urgențele Spitalului Județean. Erica Vîrnac s-a întors imediat la farmacie să își ia medicamentele, cu speranța că nu și-a pierdut locul la coadă.
Majoritatea medicamentelor au putut fi procurate de la farmaciile mici. Farmaciile mari au consumat deja plafonul aferent lunii octombri, sau chiar noiembrie și de aceea nu au mai riscat să onoreze rețetele gratuite sau compensate. în schimb, farmaciile de cartier au asigurat tratamentul pentru bolnavi. „Cei de la Casa de Asigurări ne-au jonglat cu plafonul cum au vrut ei, așa că de unde să mai avem acum? întîi ne-au spus să eliberăm din plafonul lunar, apoi în limita plafonului anual, că se primesc bani la rectificare, și apoi iar au dat ordin să dăm medicamente, în limita celui lunar. Mai mult, ne-au amenințat și cu rezilierea contractelor, dacă facem depășiri. Acum nu mai avem bani și, pînă nu vom primi adrese clare, semnate de ei, și nu directive telefonice, nu vom mai onora rețetele. Ca să nu iasă scandal în farmacii, îi trimitem și noi pe bolnavi la colegii care știm că mai onorează rețete gratuite sau compensate”, ne-au spus nervoși farmaciștii.
Farmaciile au început luna august cu un plafon orientativ de 11 miliarde de lei. Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău dau însă asigurări că vor suplimenta considerabil sumele, mai ales că s-a primit rectificarea de buget. „Pentru lunile august și septembrie am primit aproape 70 de miliarde de lei, dar nu îi putem împărți deocamdată, deoarece nu am primit normele de la București. Cum le vom primi, vom semna actele adiționale cu farmaciile”, ne-a declarat medicul Florina Buzdugan, purtător de cuvînt la CJAS Bacău. Ea a mai spus că unele farmacii au avut și probleme la programe, la noile liste, cu denumirea comună internațională a medicamentelor.
Metodologie și mai complicată
începînd de ieri, medicamentele compensate și gratuite sînt prescrise după o nouă metodologie. Pe rețete, medicii nu vor mai indica denumirea comercială a produsului, ci denumirea comună internațională a substanței active din care este preparat. Cînd ajunge cu rețeta la farmacie, pacientul trebuie să fie informat aici despre prețurile medicamentelor cu aceeași substanță activă, pentru ca, apoi, să aleagă ceea ce îi convine ca preț. Pacientul va putea opta fie pentru produsul cel mai ieftin, fie pentru cel mai scump, dar, dacă va face a doua alegere, va plăti diferența de tarif. în consecință, timpul necesar eliberării medicamentelor de pe o rețetă este acum mult mai mare. „E greu la început, pînă îi vom face pe oameni să înțeleagă noua metodologie. Dar eu zic că va fi mai bine, pentru că pacienții vor ști exact ce medicamente merg în cazul lor”, crede Profira Vrînceanu, administratorul farmaciei Tiliae-Farm din Podu Turcului. Decizia, însă, a nemulțumit medicii, care consideră că în acest fel rolul lor în stabilirea tratamentului a fost diminuat: prin noua metodologie, practic, farmacistul sau banii din buzunarul bolnavului sînt cei care decid asupra tratamentului. Mai mult decît atît, într-o farmacie este posibil ca nu întotdeauna să existe medicamentele cele mai ieftine. Farmaciștii sînt obligați să se aprovizioneze și cu acestea, iar în cazul în care le lipsește un produs trebuie să-l aducă, la cererea pacientului, în 12-48 de ore. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU)ai ales că s-a primit rectificarea de buget. „Pentru lunile august și septembrie am primit aproape 70 de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.