Dispensarele de campanie care au funcționat în zonele calamitate, izolate, de pe Valea Muntelui, au fost închise. în această zonă au funcționat pînă la șase puncte medicale, unde sinistrații au primit consultații și tratamente de la medici de familie voluntari. „Am renunțat la aceste dispensare de campanie pentru că adresabilitatea a scăzut considerabil, iar medicii de familie din zonă fac față solicitărilor. Ei pot asigura asistența medicală fără probleme. în localitățile Agăș și Asău sînt trei medici de familie care, prin rotație, merg în teren, în timp ce unul dă consultații la cabinet”, ne-a declarat medicul Mihaela Popescu, director executiv la Direcția de Sănătate Publică din Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.