„Unde ni sânt visătorii” ?!… (IV)

* Am optat pentru o facultate de litere; ce șanse de afirmare profesională mi se deschid?

Un alt motiv serios pentru a explica „concurența acerbă” de la Facultatea de Litere a Universității din Bacău ar trebui să fie pasiunea pentru literatură, înțelegînd prin aceasta nu numai plăcerea de a consuma, ci și de a crea literatură. Sînt deja cunoscute cîteva talente remarcate și premiate, încă din anii de liceu, din paginile revistelor literare, ori chiar din plachete de creații poetice de tip haiku sau postmodernist, și mai puțin în maniera clasică. Urmînd cursurile de Istoria literaturii române, ori cele de Critică și estetică literară, completate cu o lectură aprofundată și atentă de poezie și proză românească, aceste tinere talente ar putea să învețe mai mult de la clasici, în loc să-i imite pe poeții postmoderniști și suprarealiști, care sfidează uneori regulile și figurile de stil consacrate de poetica românească, și chiar regulile de punctuație, folosind metafora cît mai ascunsă, creația lor devenind un fel de „ghici, ghicitoarea mea”, fără ritm, fără rimă și chiar fără respectarea regulilor de punctuație. Astfel încît înghesuiala la depunerea dosarelor la specializările Română-Franceză ori Română-Engleză, pe locurile „cu taxă” ori „fără taxă”, nu țin decît de interesul pecuniar/profesional: o slujbă sigură și bine plătită, în diverse domenii.
„Unde ni sânt visatorii” din vremea studenției mele, cînd ne înghesuiam la cursurile și seminariile lui Tudor Vianu sau Mihail Dragomirescu, pentru a ne însuși regulile și principiile estetice necesare creației literare? Mă întîlneam, în amfiteatrele Universității din Capitală, cu tineri deja consacrați, încă din perioada liceului, ca: George Petcu, Laurențiu Fulga sau Leonida Neamțu, să descifrăm înțelesul „capodoperilor, operelor de talent sau de virtuozitate” ale scriitorilor noștri clasici. Iar cu George Petcu, coleg de facultate și de cămin, continuam discuțiile pe stradă ori în dormitorul căminului, lăudîndu-ne cu creațiile noastre publicate: el, cu plachete de poeme „Tălmăciri din mine” (1936) și „Fata Morgana” (1938); iar eu cu „Jurnalul unui rebusist”, publicat în revista „Rebus Magazin”, în 5 numere (1936), și alte două romane, încă în manuscris, angajîndu-ne ca, după moarte, fiecare dintre noi să se îngrijească de publicarea „operelor” celui care va pleca mai întîi în lumea umbrelor. Și cu toate că „istoria s-a dovedit impasibilă, făcîndu-i pulbere pe destui dintre ai noștri, ca vîrstă și viciați de aceleași visuri” – cum îmi scria Laurențiu Fulga prin 1979 – am reușit totuși să-i public „opera” sa poetică, adunînd ambele plachete într-un volum, sub titlul „Cîntec de stepă”, în 1998, în capitala ținutului său, Slobozia, îndeplinindu-mi promisiunea (destul de tîrziu) făcută colegului meu plecat în lumea umbrelor în anul II de facultate.
Poate că și generația de azi a „visătorilor” întru poezie va avea de învățat de la acei tineri „cu vocația în desfășurare”, aruncați „atît de timpuriu și fără milă în neant”, cu speranța că „talentul studentului George Petcu de la Facultatea de Litere și Filozofie din Capitală se va întrupa în altă personalitate, peste ani, care să-l răzbune și să-l continue”. De ce nu s-ar întîmpla acest miracol și cu tinerii studenți de azi ai Facultății de Litere din Bacău, care s-au înscris la această facultate animați, poate, de aceleași visuri?

Prof. Marin COSMESCUmecum

„Unde ni sânt visătorii” ?!… (IV)

* Am optat pentru o facultate de litere; ce șanse de afirmare profesională m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!