Asociația Județeană de Fotbal (AJF) a stabilit, ieri, programul turului campionatului județean, categoria „Onoare”. Ca și în cazul diviziei D, startul acestuia este programat pentru duminică, 14 august, dar marea noutate ține de faptul că întrecerea de anul acesta se va organiza sub forma unei singure serii, după ce multe echipe din sudul județului au renunțat din lipsă de bani. De altfel, din zona respectivă s-au înscris în campionat doar două echipe: Inter Onești, fostă Speranța Răcăuți și AS Berzunți. în total, competiția va reuni la startul său 14 echipe, patru dintre acestea fiind noutăți absolute; Inter Traian, AS Buhoci, Willy II Bacău și Cartier CFR Bacău, ultima urmînd să-și dispute meciurile de acasă pe terenul din comuna Măgura. Prima etapă se va desfășura după următorul program: Cartier CFR Bacău – AS Radomirești, Inter Traian – AS Bijghir, Inter Onești – AS Berzunți, Royal Plopana – AS Prăjești, AS Negri – AS Mărgineni, Juventus Sarata – Radio Galbeni, Willy II Bacău – AS Buhoci. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.