Trei europarlamentari și un raportor european se întîlnesc, astăzi, 13 septembrie, la Onești cu reprezentanți ai sindicatului Rafinorul și ai sindicatelor de pe pltaforma industrială de la Borzești, precum și cu salariați ai rafinăriei, cu administratorii acesteia și cu autoritățile locale. Condusă de deputatul Bernard I. Mari, delegația Parlamentului Europei vrea să cunoască la fața locului situația de la Rafo, plecînd de la componenta socială a acesteia. Liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian ne-a confirmat și ieri așteptata vizită a europarlamentarilor, care a fost solicitată chiar de sindicaliștii de la Rafo după o îndelungată perioadă de tergiversare a rezolvării situației în care aceasta ajuns. Societatea Rafo a traversat o perioadă foarte sensibilă din punct de vedere social, și nu doar social, cu implicații și asupra comunității din zona Onești. Sindicatul Rafinorul a inițiat demersuri în scopul susținerii existenței și funcționării societății, care au ajuns pînă la Parlamentul Europei. Ion Marian a fost invitat la Strasburg în luna iunie, pentru susținerea demersurilor sindicatului în fața unei comisii coordonată de eurodeputatul Bernat I. Mari, după ce un raport asupra situației de la Rafo a fost prezentat aici în luna mai de raportorul european Sabin Gherman. Rafinorii au sesizat europarlamentarii cu privire la tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă Rafo în raport cu ceilalți operatori din industria petrolului din România și implicațiile negative asupra salariaților care se tem, astfel, pentru locurile lor de muncă în condițiile în care statul face orice pentru a tergiversa o decizie din magistratură și fără a efectua un audit de evaluare, așa cum a promis. Ultima bulversare a situației a fost creată chiar din interiorul Rafo, după ce unele surse au anunțat preluarea rafinăriei de grupul de firme Expanet Trading, Calder-A International și Raglam Overseas. reprezentanții companiei Balkan Petroleum susțin însă că rafinăria aparține vechilor acționari și au convocat chiar o adunare generală extraordinară a acționarilor, comunicată și pe piața de capital, pentru prelungirea mandatului de administrator unic pentru firma V & V București și reconfirmarea în calitatea de director general a lui Paul Ivașcu. Vizita europarlamentarilor va dura numai o zi, iar ziarul nostru vă va ține la curent în legătură cu acest eveniment. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.